– 23 de elevi care absentau de la orele de curs vor trebui să dea explicaţii conducerii şcolii, după ce au fost prinşi de poliţişti
O razie a poliţiştilor de proximitate şi a celor de ordine publică de la Secţia 2 Poliţie Bacău, pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a dus la depistarea a 23 de elevi care chiuleau de la cursuri.
Oamenii legii au verificat şi societăţile comerciale din apropierea unităţilor de învăţământ pentru a vedea dacă se respectă legislaţia cu privire la comercializarea de băuturi alcoolice și ţigări, dar şi modul în care se face accesul în şcoli.
În total, 16 instituţii de învăţământ şi 8 unităţi de alimentaţie publică au primit „vizita” agenţilor şi cu siguranţă elevii care absentau de la ore nu s-au bucurat de prezenţa lor acolo.
„Cu privire la elevii depistați că absentau de la şcoală, au fost transmise informări către unitățile de învățământ pentru dispunerea măsurilor prevăzute de regulamentele interne”, spune agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.