14 noiembrie 2024

Fără incidente majore de Sărbători

Datorită mobilizării din aceste zile, la nivel judeţului Bacău nu s-au înregistrat incidente grave în timpul evenimentelor publice de amploare care au avut loc sâmbătă şi duminică.

Poliţiştii băcăuani au fost la datorie pe toată perioada minivacanţei de Paşte pentru ca cetăţenii să petreacă în linişte şi siguranţă sărbătoarea Învierii Domnului.



Efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și lăcașurilor de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare.

Astfel, peste 200 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, dar şi de la transporturi, arme, economic, investigaţii criminale și de la alte structuri s-au aflat zilnic în stradă, suplimentar față de dispozitivul curent.

Echipajele de poliție au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a aproximativ 290 de incidente sesizate, din care 263 prin sistemul național unic de urgență 112.

În perioada 06 aprilie a.c.- 09 aprilie a.c., pentru abaterile de la normele legale, poliţiştii din județul Bacău au aplicat 773 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 327.295 de lei.

Poliţiştii au aplicat 163 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 703 sancţiuni contravenţionale, 248 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi au constatat 8 infracţiuni la regimul rutier.

Totodată, poliţiştii au retras 9 certificate de înmatriculare şi au reţinut 76 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 4 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 37 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014