Șeful Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ), chestorul Vasile Oprișan, a ales, în acest an, să petreacă paștele într-un loc pe care îl numește sfânt. N-am insistat să aflăm locul, doar am vrut să știm de ce tocmai acolo.
„Voi fi într-un loc mai retras, unde mă voi reculege – a fost răspunsul. Vasile Oprișan își aduce aminte de Paște încă din copilărie, când mergea seară de seară cu părinții la biserică, în Săptămâna Mare, la Denii. „De atunci – spune – mi-a rămas această sărbătoare în suflet.
De copil, și eu și fratele meu așteptam cu mare nerăbdare Paștele, pentru că atunci ne înnoiam de haine, primeam lucruri noi, din ceea ce se găsea atunci. Era un mare eveniment să ne întâlnim copiii din satul băcăuan în care am crescut și să arătăm fiecare cu ce ne-am înnoit, chiar și ce jucării noi mai aveam. Abia de la 13 ani am devenit orășean, dar obiceiurile de Paște le-am păstrat în familia noastră”.
În profesia sa – am mai aflat de la șeful IPJ – s-a întâmplat de multe ori să sărbătorească Paștele sau Crăciunul, chiar și Anul Nou, la serviciu. „Și când am avansat în grad și în funcție s-a întâmplat să coordonez activitatea tot de la serviciu în astfel de zile. Dar aceasta e meseria noastră. Oricum, măcar a doua zi mergem la biserică să ne reculegem. Oricum, perioada Paștelui se simte și acasă, pentru că pregătim toate ale tradiției, ale Paștelui.
„Să fim împăcați cu ceea ce facem și să aven liniște sufletească! Totul cu sănătate, pentru a le avea pe toate!”.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.