Poliţişti din cadrul Poliției municipiului Bacău au acționat pentru protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și pentru garantarea siguranței alimentare.
Acțiunile desfășurate de polițiști, în colaborare cu jandarmi, pompieri, reprezentanți ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău au vizat prevenirea și combaterea nerespectării normelor privind producerea produselor alimentare și comerțul cu aceste produse, precum și comerțul cu animale.
Au fost efectuate controale la societăți comerciale de profil, dar și în piețele de desfacere, la persoane fizice.
În urma activităților desfășurate în data de 05 aprilie a.c., polițiștii au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale pentru fapte care contravin legislației privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, ordinea şi liniştea publică şi circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 16.260 de lei.
De asemenea, a fost confiscată de instituţiile abilitate,cantitatea totală de 68 de kg carne de miel, respectiv 9 carcase, identificate de poliţişti într-un autoturism aparţinând unui bărbat de 52 de ani, din comuna Onceşti, pe care le oferea spre vânzare în Piaţa Centrală din Bacău.
Bărbatul nu deţinea documente de provenienţă şi nici avize sanitar- veterinare, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 720 de lei, conform art.3, lit.a, pct.1 din H.G 94-2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.