Cât de important este un jurnal? „Pierd câteva ore citind ziare și reviste. Mă interesează prea mult întâmplările din afară şi parcă nu mă pot interesa suficient de cele din mine”, spunea Liviu Rebreanu în „Spovedanii”… Introspecția, înțelegem, angajată în slujba unui jurnal, poate fi și o strategie de autocunoaștere, de autodescoperire, de… împrietenire cu propriul Eu („…mă pot interesa suficient de cele din mine.”) Ce este un jurnal? Un fel de selfie… clasic al sufletului?
O developare a sufletului? Unde este granița dintre jurnalul intim și cel destinat publicului?… Jurnalele cele mai vechi se găsesc în cultura japoneză, unde au existat, încă din perioada medievală, celebrele „caiete de pernă”. Editura Humanitas (2015) a publicat „Cartea pernei (Confesiunile unei doamne de onoare la curtea imperială japoneză)”, jurnalul intim semnat de Sei Shōnagon. Aceasta a scris despre lumea intimă a curții, redată sub forma unor liste, amintiri și anecdote, gânduri și păreri personale legate de cele mai diverse teme. „Am scris, zice ea, în cartea asta lucruri pe care le-am văzut cu ochii mei și la care m-am gândit, în ceasurile lungi de răgaz petrecute acasă, fără să-mi treacă vreodată prin minte că le vor citi și alții. Temându-mă ca nu cumva vreunele dintre însemnările mele mai nechibzuite să li se pară unora prea îndrăznețe și supărătoare, am făcut tot ce mi-a stat în putință să le țin ascunse, dar socotelile mele nu prea s-au potrivit și uite că totul a ieșit la iveală”… Suntem în jurul anului 1000 cu Sei Shōnagon și jurnalul ei pare a fi un gen special de freudiană defulare. Ea nu putea decât privi, nu avea, ca doamnă de onoare, dreptul la opinie publică, așa că…
Acestea sunt unele dintre gândurile care m-au vizitat, citind noua provocare a lui Cornel Galben, „Pe față și pe dos” (Corgal Press, Bacău, 2018), jurnal… intim-public al anului 2017, continuator al precedentelor: „Ieșirea în lume” (2012), „Ultima sută” (2013), „Primul prag” (2014), „1000 de pași” ( 2016), „Zile de trecere” (2017). „Pe față și pe dos” propune și un experiment: „…mi-am impus să scriu măcar un rând în fiecare zi”. (Op. cit., pag. 5). Dar una e să scrii aidoma lui Sei Shōnagon, crezând că nimeni nu va avea acces la informație, și alta este atitudinea lui Cornel Galben care scrie un (mega)jurnal intim destinat (și) publicului. Unele informații sunt chiar despre viața sa personală și nu vizează doar… triumfurile, ci și marile sale neliniști, deși scrie că a renunțat să mai consemneze „lucrurile de taină”, „pentru a nu cădea în plasa vrăjmașului”. (Ibidem, pag. 287).
Este adevărat că în prezentul volum zona universului intim este mai puțin prezentă. Din multe opinii nu lipsește infuzia de… „otravă” etico-estetică distribuită în doze pe care le vrea tămăduitoare. Îi aplaudă lui Țuțea acel „suntem un popor de idioți”, argumentând că suntem conduși „de penali și de slugile acestora, niște lingăi și tremurici puși doar pe căpătuială”. (Ibidem, pag. 29). Sau: „La zece ani de la intrarea în UE, trăiesc senzația că ne aflăm într-o nouă Uniune Sovietică”. (Ibidem, pag. 107). Aflu vreo cinci știri chiar și despre mine. Iată una: „…Ion Fercu îmi atrage discret atenția că n-am catadicsit să zic un cuvânt despre romanul Ostaticul Umbrariei, trimițându-mi un link către blogul poetului Liviu Antonesei, unde acesta îl comentează elogios, considerându-l un romancier excepțional”. (Ibidem, pag. 52-53).
„Pe față și pe dos” are accente incredibile de „sinceritate aruncată în obraz”. Cei vizați fac parte din varii zări ale comunității. Unul este nominalizat la titlul de „politician ratat, dar ahtiat după funcții, ce se gudură încă pe lângă mafioții de la putere”. (Ibidem, pag. 177). Altul (academicianul Victor Crăciun) „ne-a plictisit în suficientă măsură”, cu informații la care are acces și școlarul de clasa a VI-a. Un eveniment cu dorit ștaif este considerat „caricaturala festivitate de premiere”.
Despre un Centenar ratat (al lui Al. Piru…) zice: „…rămân cu gustul amar că băcăuanii, în frunte cu Filiala U. S. R., au ratat acest Centenar”. (Ibidem, pag. 185). Religie, credință, biserică, literatură, imposturi, istorie, sport, politică, familie, mass-media, amiciții și inamiciții, lecturi ale autorului în 2017 (7 112 pagini, din volume; 26 564 pagini, din publicații diverse), „verdicte”, apariții editoriale (cinci volume cornelgalbenești) și doruri/reflecții (,,Mai aproape de Dumnezeu și ceva mai multă odihnă”, op. cit., pag. 111)… „Pe față și pe dos” este o inedită panoramă a anului 2017, o carte de citit/păstrat/comentat.
Sinteză a zvârcolirilor sale diaristice (și nu numai), „Pe față și pe dos” este un jurnal care poate fi perceput și ca o „gâlceavă” (cu rol asumat de … asanare civică, etică, estetică) a lui Cornel Galben cu lumea. Eroii despre care scrie Cornel Galben (cu pana setată, uneori, pe un criticism cu accente vitriolate) sunt actori ai vieții noastre literare, academice, politice, sociale pe care-i întâlnește mereu. Și cărora, face to face, le zâmbește ca un prieten care a strigat în agora, despre ei, niște adevăruri (adevărurile sale, desigur) „de pernă”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
