Duminica Floriilor

Dumnezeiesc popas în urcuşul duhovnicesc din Postul Paştelui este întâlnirea noastră cu Mântuitorul Hristos la porţile Ierusalimului în duminica a şasea din post numită din vechime şi Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor, ce ne reaminteşte de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea sfântă. Este ultima şi cea mai înălţătoare Duminică înainte de sărbătoarea Învierii. Acum se încheie Postul Mare şi începe Săptămâna Patimilor. Duminica Intrării în Ierusalim este socotită ca un preludiu al Patimilor, dar şi ca o poartă spre Înviere. Se împlineşte profeţia Sfântului Prooroc Zaharia care a scris: „Bucură-te foarte fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept şi biruitor, smerit şi călare şezând pe mânzul asinei.” (Zaharia IX,9).
Sărbătoarea coincide cu biruinţa definitivă a primăverii asupra gerului iernii şi cu renaşterea la viaţă a naturii. Cu câteva zile înainte, Mântuitorul îl înviase pe Lazăr – „prietenul său” cel mort de patru zile, fratele Martei şi al Mariei în Betania. Atrage în mod firesc atenţia tuturor asupra Sa prin această minune şi în acelaşi timp hotărârea mai -marilor iudeilor arhierei şi farisei de a-L ucide devine definitivă şi stringentă.
Mântuitorul vesteşte Ucenicilor a treia oară patimile, moartea şi Învierea Sa: „Iisus i-a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici şi le-a spus lor pe cale: Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; şi-L vor da pe mâna păgânilor să-L batjocorească şi să-L biciuiască şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia.” (Matei XX,17-19).
Aceasta este esenta sărbătorii: intrarea în Saptămâna morţii, în Săptămâna Patimilor, este o intrare necesară tocmai ca la finele ei să ne confrunte cu marele eveniment al Învierii.
Să ne înveţe prin propria Lui Înviere nemurirea.
Iisus trimite ucenicii din Betfaghe de unde erau, într-un sat, să-I aducă o asină cu mânzul ei. Încalecă pe „fiul asinei” şi intră smerit în Ierusalim, dar aici este primit ca un împărat: oamenii îşi aştern hainele în calea Sa, ţin în mâini ramuri tăiate din copaci şi de peste tot se aude strigarea: „Osana, Binecuvântat este Cel Ce vine în numele Domnului! Binecuvântată este Împăraţia care vine, a părintelui nostru David! Osana, întru cei de sus!” (Marcu XI,9-10).
Mântuitorul este recunoscut şi aclamat în mod solemn prima dată ca Mesia, Fiul lui David; ca prooroc din Nazaretul Galileii (Matei XXI,10-11) şi acceptă să fie numit aşa, „Osana” având sensul de „mântuieşte”.
Începând din Duminica Intrării în Ierusalim, Biserica rememorează prin rânduieli speciale – deniile, toate evenimentele ce vor urma: vinderea, arestarea, judecarea, condamnarea la moarte, patimile, răstignirea, urmând ca la final, noi toţi creştinii ce ne-am pregătit în urcuşul duhovnicesc al Postului Mare „să murim păcatului şi să înviem vieţii” odată cu Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău