Surparea de acum circa două săptămâni de pe drumul spre Slănic Moldova din Târgu Ocna (DN 12B) pune pe jar administratorii și managerii unităților de cazare și de tratament din stațiunea Slănic. Drumul a fost total închis circulației, iar varianta ocolitoare folosită era cel puțin până joi dimineață (28 martie) aproape inpracticabilă pentru autoturisme.
„Varianta ocolitoare – spune managerul Hotelului Perla din Slănic Moldova, Andreea Alexandru – este într-o stare deosebit de proastă. Situația creată a diminuat masiv numărul de turiști în zonă. Inițial s-a mediatizat destul de brutal situația creată după surparea terenului, fără mențiuni legate de ruta ocolitoare. Până la acest moment am fost informați că este în curs de derulare o expertiză a drumului afectat, urmând ca în funcție de rezultatul acesteia fie să se remedieze în termen scurt avaria, fie să dureze un timp mult mai lung procesul. O soluție intermediară de succes ar fi reabilitarea rutei ocolitoare.”
Surpătura pe DN 12B se află pe teritoriul orașului Târgu Ocna, dar de acest drum responsabilă este Compania de Drumuri Naționale, ca și de varianta ocolitoare, nu primăria. Ștefan Șilochi era, joi, la prânz, la locul surpării și ne-a dat asigurări că un autogreder își făcea deja treaba pe drumul de ocolire.
„Problema e că vremea încă nu permite începerea lucrărilor, e multă umezeală – a mai precizat primarul orașului Târgu Ocna. E de înțeles că nimeni nu s-ar putea apuca de lucru în asemenea condiții. Și noi avem adunat deja ceva asfalt rașchetat de pe alte străzi și putem contrtibui la amenajarea drumului. Trebuie făcută o exprtiză tehnică, să se vadă exact ce este acolo și ce măsuri se stabilesc. Ce putem spune noi este că surparea nu are legătură cu exploatarea de sare. E o problemă la suprafața terenului, dar care a afectat drumul. Varianta ocolitoare spre Slănic, fostul drum spre această stațiune, e o situație de avarie, până se vor remedia treburile”.
De la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), purtătorul de cuvânt Alin Șerbănescu ne informează că pe varianta ocolitoare din Târgu Ocna se intervine deja cu utilaje pentru a o aduce pe aceasta la o stare de viabilitate. S-a declanșat însă și o procedură pe care CNAIR o numește „rapidă” de achiziție a unei expertize și a unui contract de proiectare și de execuție a reparațiilor pe DN 12B. „Sperăm să finalizăm lucrările în șase luni” – a precizat purtătorul de cuvânt.
„Vremea instabilă menține umezeala, dar ar trebui găsite soluții intermediare, să se amenajeze drumul ocolitor. Pe de altă parte, pe DN 12B un sens de mers poate fi folosit de autoturisme, evident cu restricție de tonaj, cu amenajarea și semnalizarea de rigoare. Drumul e surpat în proporție de cca 40%. Ar fi ideal ca, măcar pe week-end să se ia masura accesului în varianta semaforizată, astfel încât să fie facilitat accesul turiștilor în zonă. Este trist să constatăm repetitiv indiferența celor responsabili față de situația din zonă, lipsa totală de suport pentru antreprenorii locali vrs taxele anuale solicitate de la aceștia. “
Andreea Alexandru, managerul Hotelului Perla
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.