Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau s-a autosesizat in legatura cu baietelul de 10 ani care s-a electrocutat in Gara Bacau si a trimis la domiciliul bunicii o echipa de asistenti sociali. "Este un caz tipic pentru copilul sau copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate si sunt lasati in grija bunicilor sau a altor rude", arata Alina Iftode, purtator de cuvant la DGASPC. Specialistii sustin ca bunicilor sau matusilor, chiar daca sunt preocupate de cresterea si ingrijirea nepotului, le lipseste autoritatea necesara pentru a-i putea indruma pe nepoti. In cazul de fata, "suferinta cauzata de plecarea parintilor in strainatate este dublata de conflictul existent intre parintii sai", arata Alina Iftode. Baiatul este incredintat tatalui sau, crescut de bunicii paterni de la o varsta foarte mica, iar mamei ii este interzis de catre intreaga familie sa-l viziteze. Ancheta sociala este in desfasurare si, potrivit informatiilor obtinute pana acum de asistentii sociali, C.G.S. este un copil iubit si bine ingrijit de bunici. "Ipoteza existentei unui conflict intre nepot si bunici este negata atat de catre cadrele didactice – consilierul scolar este si dirigintele clasei – cat si de membrii comunitatii, declara Alina Iftode. Potrivit datelor pe care le detinem la ora asta, consideram ca se impune ca din momentul in care starea de sanatate a copilului va permite, atat acesta cat si rudele sale sa fie incluse intr-un program de consiliere psihologica." (Silvia P.)