Suntem în anul Centenarului și marșăm pe coarda patriotică, încercând să sărbătorim crearea României Mari, eveniment rezultat pur al întâmplării, al unui noroc formidabil ce a determinat unirea tuturor provinciilor românești în ciuda faptului că țara a pierdut războiul.
Mulți vor ridica sprâncenele a mirare și vor aduce în discuție Mărășeștiul, Mărăștiul și Oituzul.
Au fost, într-adevăr victorii, am oprit inamicul, ba chiar l-am și respins, dar după aceste lupte Guvernul a cerut armistițiu iar Parlamentul țării a votat în unanimitate condițiile umilitoare ale Păcii de la București. Norocul României a fost că revoluția din Germania a determinat ieșirea țării din război și victoria Antantei pe frontul de vest. Până să se dezmeticească lumea, România redeclară război pentru o zi și se cheamă că sfârșitul conflagrației a prins-o în tabăra învingătoare.
A fost o șmecherie care a funcționat. Dar care a ascuns gunoiul sub preș. Faptul că România a pornit la război neînarmată, neînzestrată și total nepregătită.
Că în fruntea Armatei se afla un general cu grave probleme la mansardă (generalul Zottu avea să se sinucidă după câteva luni de război) iar cel care comanda efectiv Armata (gen. D. Iliescu) își datora funcția mai mult prieteniei cu premierul Brătianu.
Vasile Th. Cancicov, fratele lui Mircea Cancicov, povestește în «Jurnalul din vremea ocupației» cum militarii dezbrăcau și descălțau civilii că să îmbrace noile contingente, deși se votaseră în Parlament sume imense pentru înzestrarea oștirii în anii de neutralitate.
Banii s-au dus, dar Armata nu avea nici măcar uniforme. Casca de oțel era o necunoscută pentru militarii români, fiind importată din Franța mult după intrarea în război. Tunurile de câmp, mitralierele erau deficitare, tactica era învechită.
România mai mult a vrut decât a putut să lupte pentru că, în spate, combinatorii politici negociau contractele și băgau banii în buzunare. Și, din păcate, același lucru s-a întâmplat și la intrarea în Al Doilea Război Mondial, Armata fiind iarăși nepregătită și neînarmată.
E frumos că ne onorăm eroii, dar ar fi bine să ne amintim și de erori. Pentru a nu le mai repeta.
