Spitalele publice se afla intr-o situatie financiara precara, ca urmare a fondurilor insuficiente alocate de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Cu toate acestea, sunt nevoite sa cheltuiasca o parte consistenta din buget pe cazuri care ar putea fi rezolvate usor in cabinetele medicilor de familie. Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Bacau, de exemplu, are o adresabilitate crescuta in aceasta perioada, dar o mare parte din pacienti nu reprezinta cazuri grave. In weekend-ul trecut au fost 495 de prezentari la UPU, iar in timpul saptamanii, media pe 24 de ore este de 170 de cazuri. „Pacientilor le este mai comod sa-si rezolve astfel problemele de sanatate, desi acestea sunt de multe ori de competenta medicilor de familie”, a declarat Geanina Pricopi, director de ingrijiri la SJU Bacau. Personalul medical de la Urgente se confrunta tot anul cu astfel de cazuri de pacienti care prefera sa vina la spital in loc sa se prezinte la medicul de familie. In lunile de vara, fenomenul este in crestere, deoarece medicii de familie pleaca pe rand in concediu si se inlocuiesc unul pe altul la cabinete. Chiar daca datele de contact ale medicilor inlocuitori sunt afisate la cabinete, pacientilor le este mai usor sa cheme ambulanta sau sa mearga direct la spital pentru afectiuni minore. Ministerul Sanatatii si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate au anuntat ca vor incerca sa descurajeze aceste practici. O solutie vizata este introducerea coplatii. Masura a fost amanata deoarece simpla propunere a starnit reactii negative din partea asiguratilor si a unei parti a personalului medical. (D. Mincu)