Teatrul Municipal „Bacovia”, din Bacău organizează în perioada 15-22 aprilie 2018, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice – Bacău Fest Monodrame. În afară de cele două secțiuni cunoscute (Recitalurile dramatice și Concursul de Dramaturgie – Monodramă), anul acesta ne extindem aria și mai adăugăm o secțiune de Workshop-uri, care se adresează copiilor, adolescenților și adulților, prin care se urmărește lucrul cu sinele și curajul de a urca singur pe scenă și de a te „confesa” publicului.
Workshop-ul pentru copii – Atelierul cu Vise al TMB, susținut de păpușăreasa Ilinca Istrate & Pogany, care își continuă activitatea începută stagiunea aceasta, cu aceeași cursanți. Copiii se vor prezenta în fața publicului împreună cu păpușelele – frunzulițe, pe care le-au construit și (își) vor susține mini-monodrama;
Workshop-ul pentru adolescenți, condus de actorul Dumitru Rusu;
Workshop-ul pentru adulți, susținut de Emilia Pop, care a absolvit Școala de Teatru Paris des Artes, din Marseille, Facultatea de Teatru, din cadrul Universității din Aix en Provence. Este directoarea artistica a Companiei POP Théâtre, profesoară, autoare de piese de teatru, regizoare și a participat la diverse Festivaluri de Teatru (Avignon, Lancon de Provence « Estivades »).
Grupele nu trebuie să depășească nr. de 10 cursanți. Participarea la aceste workshop-uri este liberă, accesul se face doar pe bază de înscriere, la nr. de telefon : 0234510086.
Înscrierile vor avea loc până la data de 1 aprilie 2018.
Pentru orice alte informații ne puteți contacta pe :
https://www.facebook.com/bacovia.teatrul/
Agenția de bilete :
0753090589 – Laura Bălăbănescu
0753090590 – Nicolae Hamza
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.