Direcția de Asistență Socială (DAS) a Municipiului Bacău a organizat, în avans, o activitate inedită la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” pentru a marca Ziua Mondială a luptei împotriva exploatării sexuale, sărbătorită în fiecare an pe 4 martie, în întreaga lume. Astfel, vineri, 2 martie, timp de două ore, cu începere de la ora 12.00, elevii liceului au putut asculta informații utile despre cum să nu devină victime ale acestui fenomen.
„Am vrut să marcăm și noi această zi, care are loc de obicei pe 4 martie, dar cum această zi cade duminică, suntem astăzi, 2 martie, aici, la Colegiul Saligny pentru a oferi informații utile elevilor. Partenerii noștri în acest proiect sunt Inspectoratul Județean de Poliție Bacău, Direcția de Sănătate Publică (DSP), Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), dar și Penitenciarul Bacău, care a fost prezent la această activitate cu două persoane private de libertate ce le-au povestit tinerilor o parte din experiențele lor negative și traumele prin care au trecut. A fost o activitate pe care o vom desfășura și în alte școli, colegii și licee din orașul Bacău, la fel cum vom mai desfășura și cu alte ocazii astfel de întâlniri, prin Centrul de Resurse pentru Adolescenți, cu diferiți colaboratori.”
Carmen Fifirig, director Direcția de Asistență Socială Bacău
Prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității a IPJ Bacău s-au prezentat informații referitoare la abuzurile sexuale, prostitutia infantilă, infracțiunea referitoare la pornografia infantilă, infrațiunea legată de participarea unui copil la spectacole pornografice, coruperea copiilor etc. Reprezentanții Compartimentului de evaluare și promovare a sănătății din cadrul DSP Bacău le-au vorbit elevilor despre efectele exploatării sexuale asupra victimelor, din punctul de vedere al sănătății fizice și psihice, iar Compartimentul de informare și consiliere pentru copilul victimă a traficului de persoane și pentru copilul neînsoțit pe teritoriul altui stat, din cadrul Complexului de Servicii Sociale pentru intervenții în situații de urgență din DGASPC Bacău, a prezentat cauzele traficului de persoane conform cazurilor înregistrate în Bacău și în țară, profilul victimelor, profilul traficantului.
Informații care… merg mai departe
„Orice informație de acest sens în rândul elevilor poate duce la schimbarea unor comportamente a adolescentului de acum, care este în formare, și care astfel poate selecta o informație care îi va fi utilă în orice moment din viața lui. Noi desfășurăm multe astfel de activități cu elevii noștri, despre tot ce ține de siguranța și securitatea lor, pentru că ei sunt în momentul de față foarte vulnerabili”, ne-a declarat prof. Cecilia Mihăilă, consilier școlar la CT „A. Saligny”.
„Acum participă elevi din clasele a IX-a, liceu și profesională, a X-a și a XII-a. Sunt informații pe care ei le acumulează, dar le vor și disemina la clasă, la orele de dirigenție, sau chiar în cercul lor de prieteni. Copiii au vizionat și filme, au auzit și povestea de viață a unor persoane private de libertate, pentru a avea cât mai multe informații. Li s-a explicat că nu ei sunt cei în cauză sau vizați de aceste fenomene, atunci când au fost selectați să participe la această activitate, pentru a nu înțelege greșit acest demers, ci că ei, ca participanți, vor deveni voluntari în rezolvarea unor comportamente și pentru a împărtăși informațiile obținute aici”, a completat și consilierul educativ prof. Adriana Ciorcilă, de la același liceu.
Totodată, la aceeași întâlnire cu elevii, Asociația Happy Life Bacău a prezentat celor din sala amfiteatru a colegiului și câteva demonstrații de autoapărare.
Scopul acestei întâlniri a fost cel de informare cu privire la măsurile de prevenire și combatere a exploatării sexuale și abuzurilor comise asupra copiilor, măsuri de protecție și protejare a drepturilor copiilor care sunt victime ale exploatării sexuale și ale abuzurilor sexuale.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.