23 decembrie 2024

Imagini pentru succes. YCZ Creative – o identitate și pentru tine

Se spune că în viață e bine să faci ceea ce-ți place. Și dacă ceea ce-ți place se poate transforma într-un job, e și mai bine. În ultima vreme am observat că tot mai mulți tineri își transformă hobby-urile în slujbe bine plătite sau în mici sau mari afaceri care le aduc satisfacții. Și astfel de cazuri sunt din ce în ce mai numeroase, mai ales în IT, dar și în industria evenimentelor, iar exemplele ar putea continua. De această dată aducem în atenție o poveste de succes în domeniul graficii.
Florin Ștefănescu

Alexandru Popescu este absolvent al Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” din Bacău, după care a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din Iași. Cu toate că a terminat jurnalismul, l-a atras o altă latură. „La început credeam altceva despre jurnalism, iar în timpul facultății mi-am dat seama că nu prea îmi place ce făceam. Am îndrăgit, în schimb, partea de grafică, atunci când lucram cu diferite programe de editare folosite în presa scrisă”, își amintește Alex, care la acea vreme chiar cocheta la nivel de hobby cu grafica editând fel de fel de afișe pentru unii prieteni care susțineau diferite evenimente. La început totul era plăcere și faptul că primea aprecieri din partea prietenilor pentru lucrările sale i-a dat de gândit. „Îmi plăcea când cream ceva și acea lucrare era postată, distribuită și apreciată. Dacă cream un afiș pentru o persoană publică, după ce era distribuită, mă simțeam mândru când vedeam lucrarea mea pe stradă. Era o senzație aparte. Și așa mi-am dat seama că acesta este drumul pe care trebuie să merg”, a povestit Alexandru Popescu. Apoi, fiecare lucrare grafică a adus cu sine recomandări. Și așa… cererile au început să vină.



Username-ul… de la „x”

La început lucra pe cont propriu și la recomandări. Cu timpul, când lucrurile au intrat pe un făgaș normal, Alex s-a gândit să-și înființeze propria firmă. Prin 2009, când tot intra pe diferite platforme, îi trebuia un username. Atunci a încercat să găsească ceva cât mai original. Cum numele său conține litera „x”, i s-a părut că ar fi interesant un username „x”, dar scris altfel. Cum se mai purta „ics” sau alte variante, Alex a preferat „YCZ”, nume ce în 2016 l-a dat firmei pe care a înființat-o: YCZ Creative. „Dacă înainte făceam câteva lucrări pentru a scoate un ban de buzunar, studențește, din 2016 mi-am făcut un S.R.L. pentru ca totul să fie în regulă. Și e mult mai bine așa”, a precizat Alexandru Popescu.

Creativitate pe platformă

Machetele sale au început să apară pe bannere, afișe, cărți de vizită, elemente grafice pentru site-uri, pliante și flyere, iar din 2014 a intrat cu modelele sale pe platforma envato marketplace. „E mult mai simplu să lucrez pe platformă. Practic îmi pun modelele acolo, clientul intră și își alege modelul dorit pe care i-l personalizez. Am acolo 300 de flyere puse la vânzare care s-au vândut de aproape 4.000 de ori”, a spus Alexandru Popescu, precizând că lucrând astfel poți să fii mult mai creativ decât cu un client cu care te întâlnești zilnic. Practic, în momentul de față Alex nu dispune de un sediu, un birou fizic. El lucrează acasă sau unde îl prinde inspirația și dacă este nevoie să se întâlnească cu un client, poate merge la el sau la fel de bine se pot întâlni într-o cafenea. „Biroul meu practic e online. Multe probleme le pot rezolva prin email sau telefonic. Chiar nu e nevoie de o întâlnire față în față. Bine, e preferabil să te întâlnești măcar o dată cu clientul, dar sunt situații, cum e atunci când am clienți din străinătate, când nu ne vedem. Iar plata se face online”, a explicat Alexandru Popescu.

Comunitatea graficienilor

În ciuda faptului că pare un lucru banal, a face grafică nu e chiar atât de simplu. În primul rând ai nevoie de imaginație și creativitate, pentru ca o machetă să nu semene cu alta. Alex ne-a povestit că nu există un timp anume pentru a crea o machetă. Se poate întâmpla să fie la volan și să-i vină o idee. În această situație, trage pe dreapta și își notează ideea, iar seara se apucă de lucru, dezvoltând ce și-a notat. Chiar și noaptea, înainte de a adormi, dacă îi vine ideea, pornește laptopul și notează. „Dacă pierzi o idee, mai greu ajungi apoi la ea. Consider că ideea este o marfă prețioasă”, a susținut tânărul, recunoscând că sunt și momente când se mai inspiră de pe internet, așa cum fac toți graficienii. „Este firesc să mă uit pe internet, să văd ce mai lucrează alții, mai ales cei mai profesioniști în domeniu. Astfel, încerc să mă perfecționez și să-mi conturez cât mai bine stilul”, a afirmat Alexandru Popescu. Recunoaște că are câțiva graficieni renumiți pe care îi apreciază, dar nu îi cunoaște personal, ci doar după username-uri. De altfel, fiecare grafician are stilul său, încercând să-și lase amprenta pe lucrarea sa, iar dacă ești în branșă e chiar ușor să recunoști o grafică și să știi cui aparține. Practic, pe internet există un fel de comunitate a graficienilor, dar care nu se cunosc personal între ei. Alex ne-a povestit de Briel din România, care este foarte bun, dar și de MonckeyBox sau IndustrieKids din străinătate. Chiar dacă de cele mai multe ori nu se cunosc, întâmplător mai poartă discuții online sau se întâlnesc întâmplător, la diferite activități. „Am participat odată la București la un meet-up pe platforma envato marketplace, unde m-am întâlnit cu unii dintre graficieni și îți dai seama că în realitate sunt altfel de oameni. Din lucrările lor îți faci o altfel de imagine despre cei care le-au creat”, a mai spus tânărul.

Ce se poartă anul acesta

Surprinzător, sau poate că nu, dar și în grafică există trenduri și tendințe asemănătoare ca în modă. De altfel, Alex a și încercat să ne spună ce se poartă în 2018 în grafică. „Anul este încă la început și presupun că în acest an se va purta stilul cât mai simplist și cu un impact mare. Până acum se foloseau multe elemente, foarte aglomerate și tot felul de explozii de elemente, cu foarte multe informații, iar anul acesta se întrevede ceva mult mai simplu, mai aerisit și mai plat. Trendurile astea vin pe fondul inspirației împrumutate de la unii la alții și iese ceva aparte”, a explicat Alexandru Popescu, precizând că acest trend se referă doar la partea de print.

Despre perfecțiune…

Atunci când vine vorba de viitor, Alex pare cu picioarele pe pământ. „Știu nivelul la care sunt, știu că se poate mult mai bine. În primul rând vreau să mă perfecționez, dar și să mă promovez mult mai bine, lucru pe care nu l-am făcut până acum. Și, nu în ultimul rând, să deschid un sediu și chiar să mă instruiesc, nu neapărat prin cursuri cât prin workshop-uri”, a specificat Alexandru Popescu, care vrea să facă totul pas cu pas, deocamdată la nivel local, și dacă viitorul va fi surâzător, chiar la nivel național. În altă ordine de idei, am aflat că în Bacău sunt câteva persoane bune în acest domeniu, dar foarte mulți dintre ei sunt axați pe tehnică de printare și mai puțin pe imaginație și pe o amprentă proprie în lucrarea grafică. Cu toate acestea, Alex nu s-a sfiit să critice o parte din angajații unor firme, fără să dea nume, care nu au nicio tangență cu fenomenul și care nu știu să facă deosebiri între anumite chestiuni tehnice. De aceea, Alex este conștient că lucrările sale trebuie să fie perfecte, pentru că se poate întâmpla să dea peste cineva la print care nu se pricepe să regleze bine și să nu iasă culorile care trebuie sau alte aspecte de gen tehnic.

… și creativitate

Vorbind despe creativitate, implicit am ajuns în zona … artistică. Din acest punct de vedere, Alex spune că se poate considera un artist. Așa cum un pictor practic crează un tablou, cum un fotograf surprinde o imagine artistică și grafica se supune acelorași reguli. „Cum grafica e o artă, implicit sunt un artist. Pentru că în spate trebuie să ai o gândire și o viziune, exact ca în muzică, ca în pictură”, ne-a spus Alex, care a mai adăugat că e un domeniu în care se greșește foarte mult, dar că din aceste greșeli se învață foarte multe. Una din greșelile cele mai frecvente se produce la titrarea numerelor de telefon. Dintr-o astfel de greșeală s-a născut chiar și o poveste hilară: „Am lucrat odată un flyer pentru o cafenea iar în macheta brută la numărul de telefon pentru rezervări era trecut numărul meu. După ce am bătut palma pe modelul final, am uitat să modific numărul de telefon și au apărut pe piață cu numărul meu. Nu vă imaginați ce surprins eram când lumea mă suna pentru rezervări și nu înțelegeam de ce.”

Respectul reciproc

Dacă privim un flyer sau un banner, de multe ori sesizăm că pe acestea deseori apar niște chipuri. Alex ne-a povestit cum ajung persoanele respective modele pentru astfel de lucrări. „Practic, la rândul meu, acele modele le cumpăr. Pentru că și acolo este munca cuiva. Sunt niște site-uri unde cei care lucrează aceste fotografii le postează și când vrei să le folosești, trebuie să plătești o licență. Că sunt unii care iau imagini fără să plătească, asta e treaba lor. Dar cel mai corect este să plătești”, a specificat Alexandru Popescu.
Finalul discuției ne-a prins în jurul celei mai arzătoare probleme care se pune în orice situație: cea a costurilor. În ceea ce privește prețurile, în general vorbind, se poate spune că sunt accesibile. Totuși… „depinde de situație. Dacă vine o firmă destul de mare, care are nevoie de un branding de la zero, cu logo, cu modele pentru mape și tot ce se impune, bineînțeles că poți să taxezi mai mult. Pentru că e o firmă mare, care câștigă practic pe imaginea pe care i-ai construit-o. Pentru că pe asta se bazează firma respectivă.” Astfel, în general, în această branșă nu prea există un preț de catalog. Și asta și din cauza faptului că, de cele mai multe ori, clienții fiind foarte pretențioși solicită numeroase schimbări. Acestea cerând mult mai mult timp, prețurile cresc. În altă ordine de idei, Alex a spus că dacă e vorba de campanii sociale el ajută și nu percepe mai nimic. Sau îi susține pe artiștii care sunt la început de carieră și au nevoie de o grafică. Și dacă am pomenit despre numele cu care a lucrat, Alex a spus că pe partea de marketplace nu ne poate da nume de firme pentru că are contracte de confidențialitate, în schimb a pomenit nume din showbiz pentru care a lucrat afișe: Tibi Neuronu, Cătălin Bordea, Morar și Buzdugan, Raluka și Emil Lassaria.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img