Reprezentanții salariaților Administrației Bazinale de Apă Siret, liderii Federației Sindicale Apehid din Bacău, s-au întâlnit, vineri, 9 februarie, cu ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, cu secretarul de stat Adriana Petcu și cu reprezentanți ai conducerii Administrației Naționale Apele Române (ANAR).
Întâlnirea a avut loc la cererea liderilor sindicali după acțiunile de protest organizate recent în Bacău și în județul Vrancea, în care ANAR a fost acuzată că nu respectă nici Contractul Colectiv de Muncă în care se prevede includerea drepturilor salariale prevăzute de lege, nici reîncadrarea personalului pe trepte/grade și gradații și nici acordarea de sporuri pentru condiții grele de muncă.
„Ni s-au cerut propuneri pentru rezolvarea cât mai repede a problemelor – ne-a declarat președintele Federației Apehid, inginerul Gheorghe Gavrilă. Am propus să se urgenteze aprobarea bugetului ANAR, care acum este în dezbatere publică, dar am cerut să nu fie astfel dezbătut pentru că nu este un document de utilitate generală. Am mai sugerat un demers legislativ astfel încât ANAR să aibă un statut din care să reiasă importanța sa strategică națională, pentru că asigură administrarea sistemului național de gospodărire a apelor care are în alcătuire infrastructuri critice, cum sunt barajele și altele”.
Reprezentanții ministerului și ai ANAR au promis că săptămâna viitoare se vor pronunța vizavi de propunerile făcute de sindicat. Tot săptămâna viitoare reprezentanții ANAR vor prezenta situația economică și bugetul instituției, pentru ca împreună cu sindicatul să găsească formula de salarizare conformă cu prevederile Legii salarizării.
Din partea Federației Apehid la discuții au participat președintele Gheorghe Gavrilă, vicepreședintele Sergiu Mihăilă și Nela Marinescu.
„Cei de la minister au arătat că revendicările noastre sunt justificate și legale și a stabilit că noi reprezentanții salariaților și cei ai ANAR trebuie să ne întâlnim și să discutăm reașezarea sistemului de salarizare în această instituție, să detensionăm situația din teritoriu. I-am spus domnului ministru că dacă situația nu va fi dezamorsată în scurt timp, aceasta se va extinde la nivel național”.
Gheorghe Gavrilă, președintele Federației Sindicatelor Apehid,
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.