FOTOREPORTAJ: Bacăul, după prima zăpadă

    Codul portocaliu anunțat de meteorologi pentru Bacău și ninsoarea viscolită care s-a așezat peste oraș prevesteau potopul.

    În cele câteva ore de ninsoare, zăpada s-a așezat într-un strat considerabil, suficient cât să pună probleme tuturor participanților la trafic.



    Miercuri seară, orașul era într-un slow motion continuu. Taxiurile erau printre puținele autoturisme care puteau fi zărite prin oraș în jurul orei 22.00. Autobuzele își făceau și ele loc cu greu prin viforniță, iar zăpada a prelungit timpul de așteptare în stații.

    Peste noapte, natura s-a dezlănțuit în voie, iar dimineață, lucrurile parcă reveniseră la normal. De la ferestra apartamentului, peisajul hibernal te îndemna la joacă. Însă, cum ai pășit în stradă, situația s-a schimbat radical.

    Posesorii de mașini au început ritualul matinal de curățare a autoturismelor și a căilor de acces din parcare, iar pietonii au luat-o încet la pas, făcând echilibristică pe gheața bătătorită. Cum ieși din cartier și ajungi pe arterele principale, tu, ca pieton nu mai ai efectiv pe unde trece.

    Canalizările nu mai fac față debitului mare de apă rezultat din topirea zăpezii, iar ca să nu ajungi în fața vreunei mașini ricând să te accidentezi, o iei drept prin bălțile întinse larg în fața ta.

    Nu toate trotuarele au beneficiat de lama mini-mașinuțelor de deszăpezire, iar în multe zone te poți deplasa doar în șir indian. În concluzie, toate bune și frumoase în zona centrală. Cartierele de la periferie așteaptă soarele ca să-i scape de zăpadă.