Doi dintre cei 21 de romani care s-au intors la sfarsitul saptamanii trecute din Mexic, tara de origine a epidemiei de gripa porcina, sunt din Bacau. Ei sunt medici si se afla inca in concediu de odihna. Unul dintre ei ne-a relatat ca in grupul din care a facut parte au fost, pe langa medici, si ingineri, contabili si stomatologi. Au plecat in excursie pentru o saptamana si au stat in orasele Mexico City si Acapulco. Dar, spre ghinionul lor, ceea ce se anunta ca fiind o excursie de placere, turistica, s-a transformat intr-un chin. aAm ajuns pe aeroportul din Mexico City exact in noaptea de 24 aprilie, cand autoritatile mexicane au declarat starea de epidemie, ne-a spus unul dintre cei doi medici. Imediat ni s-au dat masti ca sa le punem la gura, scrisoare medicala cu simptomatologia gripei si ce reguli de protectie sa respectam si am plecat cu autocarul la hotel. O saptamana, cat a durat sejurul nostru in Mexic, am petrecut-o in autocar si la hotel. Nu am avut voie sa coboram din autocar pe traseu, sa mergem pe jos si sa vizitam obiective turistice ori sa facem cumparaturi. Tot ce am vazut am privit din autocar, din mersul lui. A trebuit sa purtam tot timpul masca”. Chiar si daca ar fi fost lasati sa mearga pe jos, tot nu aveau ce vizita, deoarece toate muzeele, magazinele, restaurantele si alte obiective de interes public au fost inchise. Nici pe strada nu era afluenta. Se circula numai daca era nevoie si nu in grupuri. Cei care ieseau pe strada purtau si ei masti. Dar mexicanii priveau cu detasare la ceea ce se intampla. aNumai la noi este psihoza, mai spune medicul intervievat. Mexicanii si-au luat toate masurile de protectie si nu sunt deloc disperati”. Toti cei din grupul de excursionisti au fost examinati medical, la intoarcere, pe aeroportul din Mexico City, pe cel din Frankfurt si la Otopeni. Le-au fost recoltate secretii nazale si exudat faringian iar rezultatul la acestea a iesit negativ, deci niciunul dintre excursionisti nu a contractat virusul. Dar nu vor uita niciodata aceasta excursie care s-a transformat intr-un calvar, al carui cost a fost destul de mare pentru buzunarul lor.
Elena Tintaru
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.