Problema uniformelor școlare a fost motiv de dezbateri pro și contra de când mă știu. Iată că acest subiect naște în continuare dispute aprinse, pe fondul noilor norme ale regulamentului școlar.
Spre sfârșitul anilor 80’, eram în gimnaziu și purtam cămașă albastră cu sarafan bleumarin. Eram foarte mândră de uniforma mea! De la an la an, cu cât mă înălțam, îmi făceam probleme legate de lungimea sarafanului.
Vorba aceea, eram domnișoare, iar când tivul depășea genunchiul, era mare problemă! De la sarafan am trecut la uniforma de liceu, însă totul părea atât de firesc încât nu resimțeam ca pe o corvoadă obligativitatea purtării uniformei școlare.
Anii au trecut, am plecat la facultate, democrația ne-a oferit printre altele atâta libertate că nu mai știm ce să facem cu ea! Copilul meu poartă la rândul lui uniformă! Verde!
Nepotul meu, ajuns la liceu, se supune și el rigorilor școlii. Zilele trecute, chiar a avut un proiect școlar al cărui subiect principal a fost uniforma școlară. Liceenii s-au împărțit în două tabere: pro și contra. El a fost „pro” și oricât de mult a venit cu argumente pentru a demonstra necesitatea purtării uniformei școlare, ce credeți!?!
Câștig de cauză au avut cei din tabăra „contra”. În condițiile acestea, cu ce alte argumente să vii în fața copilului și să-i spui că uniforma este totuși un lucru bun, că impune respect, că trebuie să se identifice cu liceul/școala la care învață, că îl disciplinează etc. Să nu credeți că pentru mine nu este o grijă în plus uniforma!
Mamele știu ce înseamnă să speli bluzițele, tricolurile și cămășile, să le schimbi anual, să le menții mereu albe, să le calci, să le rânduiești pe umerașe pentru fiecare zi de curs.
Vesta, fusta sau pantalonii să fie mereu periate și curățate pentru a-i imprima copilului obiceiuri bune de mic. Cât despre tați, pe mulți dintre ei i-am auzit că sunt împotriva uniformelor școlare.
