27 octombrie 2024
ActualitateFirmele nu-si mai platesc salariatii bolnavi: concediul medical, lovit de criza

Firmele nu-si mai platesc salariatii bolnavi: concediul medical, lovit de criza

Casa de Asigurari de Sanatate primeste tot mai multe reclamatii din partea asiguratilor. Unele dintre acestea se indreapta impotriva furnizorilor de servicii medicale, insa altele ii vizeaza pe angajatori. Acestia din urma refuza sa le plateasca salariatilor zilele de concediu medical. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate atrage atentia ca agentii economici incalca legea si ameninta cu amenzi intre 1000 si 2500 de lei.

De la inceputul acestui an, Casa de Asigurari de Sanatate a primit 16 reclamatii din partea salariatilor impotriva angajatorilor. Motivul este, in fiecare caz, refuzul de a plati zilele de concediu medical. „Din cauza situatiei financiare in care se gasesc, unii agenti economici refuza sa le plateasca salariatilor zilele de concediu medical, ne-a declarat dr. Mihai Ichim, seful Corpului de control al CJAS. Chiar daca este criza financiara, atragem atentia angajatorilor ca legislatia nu prevede exceptii de la aceasta obligatie. Casa va aplica sanctiuni in aceste cazuri, iar amenzile sunt usturatoare: intre 1.000 si 2500 de lei”. Din cele 16 reclamatii primite in acest an, majoritatea au fost rezolvate in favoarea salariatilor. Corpul de control al CJAS a propus chiar sanctionarea a doi agenti economici, cu cate o amenda de 1000 de lei. Pe parcursul anului 2008 s-au primit 52 de sesizari de la salariati. De fiecare data, reclamatia a fost indreptatita.



Bolnavia de teama concedierii

Din experienta anilor trecuti, la CJAS se asteapta ca fiecare zvon cu privire la disponibilizari sa fie urmat de imbolnavirea subita a angajatilor care se simt vizati de concediere. In anii trecuti, se inregistrau in jur de 38.000 de certificate de concediu medical (pentru o treime din salariatii inregistrati in judetul Bacau), numarul zilelor de incapacitate de munca fiind de aproximativ 280.000. De multe ori, angajatorii au sesizat CJAS cu privire la justificarea medicala a acestor concedii medicale. Competenta CJAS este limitata. Corpul de control verifica numai modul de completare a certificatelor. In privinta diagnosticului, medicul este suveran. In situatia in care medicul a gresit completarea formularului, de exemplu, angajatorul nu poate refuza plata concediului medical sub acest pretext. Agentul economic isi achita obligatiile fata de salariat si se indreapta impotriva medicului pentru a-si recupera banii.

Doina Mincu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img