– sunt așteptate echipe de la Iași, Tg. Mureș și București, care vor prelua aceste organe, pentru a fi transplantate
Revenim cu alte informații legate de prelevarea de organe de la spitalul din Moinești.
După o primă evaluare, este cert că se vor preleva rinichii, ficatul și inima de la un pacient aflat în moarte cerebrală, însă în timpul intervenției echipele de specialiști vor putea decide dacă vor fi prelevate și alte organe viabile – țesut osos, piele.
Dacă inițial s-a stabilit ca prelevarea să se facă în noaptea de vineri spre sâmbătă, urmare a unor ultime evaluări clinice, s-a temporizat procesul, dar în tot acest timp pacientul este ținut pe aparate în Secția de Terapie intensivă.
„Avem și acceptul familiei pacientului în cauză, un bărbat de 44 de ani, din comuna Pârjol, care a căzut de la înălțime și a suferit multiple traumatisme, la nivel cranian, toracic, abdominal, la membrele inferioare”, ne-a declarat prof.univ.dr. Adrian Cotîrleț, managerul spitalului și, totodată, medic chirurg.
„El s-a prezentat la noi în spital în moarte clinică. I s-au făcut până acum mai multe investigații radiologice, și encefalograme, și computer tomograf. Suntem pregătiți să intervenim în orice moment, suntem permanent în legătură și cu Centrul regional de transplant.
Din spitalul nostru vor participa toți medicii de pe diferite specialități, ATI, chirurgie, ortopedie, oftalmologie, pneumologie, medicină de urgență. Așteptăm echipele de la Iași, Tg. Mureș și București să intrăm apoi în sălile de operație.
La acest moment nu putem spune mai mult, pentru că sunt două probleme: una e legată de un parametru din cei 20 prevăzuți pe Legea transplantului care nu este clar, în care echipa noastră nu s-a pus încă de acord cu coordonatorul de transplant, iar a doua este pe anumite teme tehnice, legat de faptul că e sfârșit de săptămână, dar care sunt în curs de rezolvare.”
Acesta este prima prelevare de organe din Spitalul Municipal de Urgență Moinești pe anul acesta, și al optea pacient de pe lista acestui protocol de când unitatea medicală a intrat în acest program național de prelevare. Din cele opt cazuri pregătite pentru prelevare, doar la patru s-a aplicat și procedura în sine, în celelalte patru nefiind întrunite toate condițiile din varii motive. Anul trecut a fost o singură prelevare de organe la Moinești, tot pe un pacient din Pârjol.
Vom reveni și cu alte detalii în momentul în care acestea vor fi furnizate de echipa medicală.