Oglinda județului Bacău, atât pentru cetățenii obișnuiți, cât și pentru antreprenori, manageri sau cercetători, este „Strategia de dezvoltare durabilă” Consiliului Județean.
Pe baza acestui document au fost realizate investițiile de anul trecut și sunt promovate cele noi, din 2018.
„Am avut proiecte preluate de la fosta administrație pe care le-am accelerat și am întărit colaborarea cu administrațiile locale, cu Guvernul și Parlamentul, dar avem și investiții noi, care să maximizeze potențialul județului”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.
Unul dintre cele mai importante proiecte ale județului nostru este „Modernizarea și Dezvoltarea Infrastructurii de Transport Aerian”, în valoare de peste 20 de milioane de euro.
În cadrul acestuia, la Aeroportul Internațional „George Enescu” au fost finalizate în 2017 terminalul de pasageri, cu o suprafață de 6.300 mp, terminalul intermodal, uzina electrică, centrala termică, rezervorul de apă antiincendiu, drumul spre radiofar etc. Sunt în lucru turnul de control (realizat 90 la sută) și parcarea de 18.390 mp (30 la sută).
„Atenția noastră este concentrată acum pe modernizarea pistei de decolare-aterizare, afirmă Sorin Brașoveanu. A apărut ghidul de finanțare și trebuie să vedem care e varianta cea mai bună”. Noua pistă va avea o capacitate portantă de 65, ceea ce va permite aterizarea avioanelor grele și va atrage noi operatori. Alte viitoare investiții vizează dezvoltarea transportului de tip Cargo, finanțat printr-un grant de 7 milioane de euro, și realizarea unui sistem de balizaj.
Misiune îndeplinită: Radioterapia
Sănătatea a beneficiat de investiții majore anul trecut, cea mai importantă pentru băcăuani fiind, probabil, modernizarea Radioterapiei din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU). Obiectivul a costat peste 6 milioane de euro, din care valoarea echipamentelor medicale reprezintă 60 la sută. Proiectul a fost finanțat de Guvern prin Compania Națională de Investiții (CNI). Alte obiective importante au fost susținute din bugetul CJ Bacău: Policlinica și Compartimentul de Primiri Urgențe ale Pediatriei Bacău, în valoare de 1,3 milioane de euro, și modernizarea Secțiilor de Medicină internă, Neurologie, ORL și Oftalmologie ale Spitalului Municipal Onești, în valoare de 1,73 milioane de euro, investiție care va fi terminată în două săptămâni. Tot din bugetul CJ Bacău a fost reabilitat Pavilionul HIV-SIDA, care va găzdui Secția de Oncologie.
Va fi modernizat „Blocul operator”
Ce băcăuan nu-și dorește să fie operat într-o sală de chirurgie modernă, dar să aibă familia aproape, în loc să fie nevoit să aleagă o clinică aflată la sute de kilometri? Vestea bună e că, din acest an, „Blocul operator” al SJU Bacău va fi modernizat și dotat cu sprijinul financiar al Ministerului Sănătății. Obiectivul va costa nu mai puțin de 14,5 milioane de euro. Din aceeași sursă va fi modernizată Stația de oxigen a SJU (680.000 de euro), vor fi reabilitate rezervoarele de apă și vechea clădire a Spitalului Județean, construită înainte de 1850 și în care funcționează acum Secțiile Oncologie, Psihiatrie, Oftalmologie, ORL, Paliative și Farmacie (6.500.000 de euro). Aceste proiecte sunt deja aprobate. În strategie mai sunt prinse și alte viitoare investiții, cum ar fi reabilitarea Corpurilor A și B Pediatrie – SJU Bacău, extinderea Compartimentului de Primiri Urgențe și dotarea Blocului Operator din Spitalul Buhuși, modernizarea, extinderea și dotarea Unității Primiri Urgențe și realizarea unui heliport la SJU Bacău, cu finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Investiții în infrastructura rutieră a județului Bacău
Două obiective majore îi preocupă, acum, pe oficialii băcăuani. „Unul este centura Bacăului, pentru care am avut sprijinul Ministerului Transporturilor în sensul că într-un timp foarte scurt a fost reziliat contractul și a fost actualizat proiectul, iar acum se află pe SEAP. Partea bună este că tronsonul care era drum expres va avea regim de autostradă”, a declarat Sorin Brașoveanu. Un alt obiectiv extrem de important este Autostrada Moldova. „Parlamentarii noștri, în frunte cu Gabriel Vlase, Dragoș Benea și Lucian Șova, au susținut varianta Ungheni-Iași-Bacău-Brașov, iar în ultima ședință a Guvernului a fost aprobat Memorandumul pentru aceasta. Ministrul Transporturilor m-a asigurat că nimic nu se mai poate schimba, orice guvern ar veni”, a afirmat președintele CJ Bacău. Pe drumurile județene, anul trecut, s-au efectuat mai ales lucrări de întreținere (asfaltări, colmatări, plombări, reprofilări) care au costat 7.526.613 de lei și deszăpeziri în valoare de 4.592.743 de lei. La capitolul „investiții” intră modernizarea DJ 243 B Fântânele-Praja-Motoșeni, lucrare care a costat 10,8 milioane de lei și a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Din bugetul județului și al primăriilor au fost modernizate străzile A.I. Cuza din Buhuși și Gălean din Tg. Ocna.
Drumul interjudețean trece prin 11 comune
Preocupați să mai găsească o sursă de finanțare pentru modernizarea infrastructurii rutiere, reprezentanții CJ Bacău s-au orientat spre Axa strategică 3 a POR 2018 – 2020, care permite finanțarea drumurilor interjudețene. A fost încheiat un parteneriat cu CJ Neamț și au fost cerute fonduri pentru reabilitarea a 165 km de drum, din care 94,4 km sunt în județul Bacău. Pe teritoriul nostru, drumul interjudețean Bacău-Nemț traversează 24 de sate și este format din trei tronsoane: DJ 207D, care străbate comunele Dămienești, Negri, Prăjești, Traian, DJ 241A – comunele Secuieni și Iz. Berheciului, DJ 241 – comunele Iz. Berheciului, Colonești, Răchitoasa, Motoșeni, Glăvănești și Podu Turcului. Vor scăpa de bălți și noroi, beneficiind de drumuri moderne, asfaltate, cu rigole care previn inundarea curților, peste 46.000 de locuitori. Valoarea investiției depășește 184 de milioane de lei.
„Drumurile județene cuprinse în tronsonul de interes regional traversează 11 comune și 24 de sate și reprezintă unica și cea mai scurtă alternativă de acces a acestor comunități la drumurile naționale DN 2F și DN 11A și, prin aceste drumuri naționale, la rețeaua TEN-T, drumul european E 85 și E 581”, a explicat Sorin Brașoveanu.
187 de milioane de lei atrase în județ prin PNDL 2
O șansă pe care județul Bacău nu a ratat-o este PNDL 2, program prin care au fost obținute fonduri pentru modernizarea a șapte drumuri județene care trec prin 25 de sate și au o lungime de 65,63 km. Valoarea totală a investițiilor este de 187.021.019 de lei. Cu acești bani vor fi executate lucrări importante de infrastructură: reabilitarea carosabilului, consolidarea drumurilor cu zid de sprijin, construirea de poduri și podețe, apărări de maluri, rigole și șanțuri. Vor beneficia de astfel de intervenții DJ 243B Motoșeni – Stănișești, DJ 241 B Pădureni – Filipeni – Godovana, DJ 252A, Horgești – Răcătăul de Jos (DJ 252B), DJ 117 Berzunți – Cernu – Poduri – Moinești, DJ 119 Ciucani – Răcăciuni, DJ 123 graniță Harghita – Valea Uzului – Dărmănești – DN 12A, DJ 252C Tătărăști – Corbasca, DJ 252C, de la intersecția cu DJ 252 în Prădaiș – Huruiești până la intersecția cu DJ 252 B în localitatea Pâncești. Se află în derulare și alte investiții finanțate parțial sau integral de CJ Bacău: Catedrala „Înălțarea Domnului Bacău”, pentru care, anul acesta, se va face actualizarea documentației tehnice aferentă lucrărilor rămase, reabilitarea unui imobil de pe str. 9 Mai și a „Casei nr. 2” de pe str. Henri Coandă, în care va fi mutată arhiva CJ Bacău și mai multe birouri.
Parteneriat constant cu ONG-urile
În domeniul educației și protecției sociale au fost derulate proiecte importante, majoritatea în colaborare cu ONG-urile. De exemplu, „Caravana de vară. Fiecare Copil în Grădiniță”, în parteneriat cu Asociația Ovidiu Ro, care a avut peste 6.000 de beneficiari, „Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate”, proiect derulat împreună cu UNICEF în 45 de comunități, și „Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice”, în parteneriat cu Asociația „Lumina”. Printr-un proiect care aparține doar CJ Bacău, Centrul Școlar nr. 1 va beneficia de reparații capitale în valoare de 920.737 de euro. În baza Legii nr. 350/2005, anul trecut, au fost acordate finanțări nerambursabile pentru 43 de proiecte: 15 proiecte sociale (400.000 de lei), 20 de proiecte culturale (400.000 de lei) și 8 proiecte sportive (200.000 lei). De asemenea, Consiliul Județean Bacău a sprijinit 22 de studenți care au efectuat stagii de pregătire în străinătate, plătindu-le integral transportul dus-întors.
Parcuri tehnologice în Onești și Buhuși
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, autoritățile mai doresc să reabiliteze clădirea Vivariului, care va costa 2.736.758 de euro, și să achiziționeze Casa „Vasile Alecsandri”. Cu fonduri europene atrase prin POR 2014-2020, se vrea înființarea Parcului Științific și Tehnologic „Tehnocity Onești”, pe structura platformei petrochimice Borzești (2.590.064 de euro), și a Buhuși Technology Cluster, în care se va face cercetare, experimentare, valorificare (323.974 de euro), proiect inclus în Strategia Regională de Specializare Inteligentă – RIS 3 Nord-Est.
„Actualizarea strategiei a început în septembrie 2016 și a avut în vedere schimbările apărute pentru perioada de programare financiară 2014-2020. Au fost modificate programele operaționale, axele de finanțare, dar și obligativitatea cuprinsă în ghidurile de finanțare conform căreia orice proiect depus de către autoritățile locale și județene spre finanțare să fie cuprins într-o strategie de dezvoltare”, afirmă Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.
Certitudini pentru 2018 – 2020: Dispensare, școli, drumuri
În vara trecută, 172 de proiecte au obținut finanțare prin PNDL 2 pentru reabilitarea drumurilor și podurilor, precum și construcția, reabilitarea și dotarea unor grădinițe, școli și dispensare medicale. Astfel, vor intra în județ 106.914.984 de lei pentru 54 unități de învățământ, 268.108.111 de lei pentru 30 de sisteme de apă-canal, 81.983.898 de lei pentru 37 de drumuri județene și locale, 25 de poduri și podețe, 25.394.099 de lei pentru 24 de dispensare, 402.029 de lei pentru un sistem public de iluminat, 2.087.620 de lei pentru noul sediu al Primăriei Gîrleni.