25 octombrie 2024
ActualitateIn 2008, cele mai mari investitii in Spitalul Judetean de Urgenta

In 2008, cele mai mari investitii in Spitalul Judetean de Urgenta

Aparatura performanta, deficit de personal specializat

Marea majoritate a sectiilor din spital au fost reabilitate in 2008.Tot in 2008 spitalul a primit de la Banca Mondiala aparatura medicala in valoare de zeci de miliarde de lei, pentru toate sectiile. Unele dintre ele, insa, duc lipsa acuta de medici specialisti.



Incontestabil, anul care tocmai s-a incheiat a fost unul fast pentru Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau in ce priveste investitiile derulate si finalizate pe parcursul lui. O dovedeste, in primul rand, dimensiunea fondurilor alocate in 2008 comparativ cu 2007, mai ales pentru reabilitarea sectiilor si dotarea lor cu aparatura medicala performanta, de ultima generatie. De departe 2008 a fost anul in care Consiliul Judetean a alocat cele mai substantiale fonduri pentru aducerea la standardele europene a spatiilor in care functioneaza sectiile din spital. Pe parcursul anului trecut au fost reabilitate, conform normelor Uniunii Europene sectiile de Ortopedie, Cardiologie, Neurologie si Medicina Interna, precum si compartimentele de Nefrologie si Dializa. Totodata, a fost continuat acelasi proiect inceput in 2007 in Blocul Operator, respectiv in salile de operatie care nu beneficiasera de o asemenea investitie. Numai pentru reabilitarea sectiilor de Neurologie si Medicina Interna au fost alocati 600.000 lei. Dupa zeci de ani de la darea in folosinta, cladirea unde se gasesc Prosectura (morga) si Anatomia Patologica a fost renovata atat in interior cat si in exterior, schimbandu-si total infatisarea sumbra, si aceasta costand, de asemenea, 600.000 lei. La randul ei, si vechea cladire, de peste 100 de ani, a farmaciei centrale a fost reabilitata, dar aceasta din fondurile proprii, ale spitalului. Dar cea mai remarcabila realizare, fara indoiala, o constituie mutarea Unitatii de Primire Urgente (UPU) in noul corp de cladire a carui constructie a fost terminata la sfarsitul lunii octombrie si valoarea ei depaseste 1.300.000 lei. Si tot in acest an au fost demarate lucrarile de reabilitare a spatiilor vechi in care a functionat UPU, lucrari ce vor fi terminate in cursul acestei luni. Astfel, acum, UPU a Spitalului Judetean de Urgenta rivalizeaza cu orice sectie similara din tarile membre ale UE. Dar spre finele anului 2008 au fost incepute aceleasi investitii si in sectiile Gastroenterologie, Diabet, Endocrinologie si Reumatologie.

Aparatura de 3 milioane euro

Concomitent cu reabilitarea spatiilor, a fost derulata si dotarea lor cu aparatura medicala de ultima generatie, prin Ministerul Sanatatii, de la Banca Mondiala. Anul trecut, valoarea achizitiilor de echipamente performante depaseste 3 milioane de euro. In toate sectiile marea majoritate a aparatelor vechi au fost inlocuite cu altele noi. Neurologia a fost dotata cu un ecodoppler prin care sunt depistate bolile cerebrovasculare, un electroencefalograf cu patru functii, mobil, care poate fi dus la patul bolnavului, pacientii din sectia de Medicina Interna beneficiaza de un spirometru pentru explorarea functiilor pulmonare, electrocardiograf, trusa de resuscitare respiratorie, trusa de monitorizare continua a functiilor vitale, la care se adauga alta aparatura intrata in dotare in anul anterior. Si echipamente medicale performante au fost achizitionate si sunt utilizate deja de mai multa vreme in toate celelalte sectii, inclusiv in Unitatea de Primire Urgente si in Maternitate. Numai la UPU aparatura medicala de care dispune in momentul de fata valoreaza peste 120.000 euro. Bolnavii aflati in situatie grava care ajung aici sunt conectati la echipamente de supraveghere a tuturor functiilor vitale, sunt investigati cu aparate moderne de masurare a tensiunii arteriale, cu ecodoppler, beneficiaza de aspirator de secretii, un ventilator portabil, de defibrilator, intr-un cuvant de toata aparatura necesara interventiei intr-un caz critic. Si chiar daca reabilitarea Maternitatii inca nu a fost demarata, dotarea ei a inceput in 2007 si a continuat in 2008, anul trecut fiind adusa aici cea mai mare parte din aparatura care ii trebuie pentru a functiona la standardele europene.

Lipsa acuta de specialisti in unele sectii

Dar, din pacate, unele sectii nu dispun de numarul de personal specializat necesar, nici macar la nivelul posturilor aprobate de MS, daramite la cel al normativelor. Desi anul trecut nu a fost luna in care conducerea Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) sa nu fi organizat unul sau chiar doua concursuri pentru ocuparea posturilor vacante. Cu toate acestea, unitatea medicala continua sa se confrunte cu o criza de personal in unele sectii ca urmare a faptului ca la numeroasele concursuri nu s-a prezentat niciun candidat. La sectia Anestezie-Terapie Intensiva (ATI) este nevoie de inca patru medici, la Neonatologie mai trebuie cinci, la Unitatea de Primire Urgente este necesara angajarea a inca trei doctori iar la Psihiatrie se impune incadrarea a minimum doi. La Neonatologie, conform normativelor emise de Ministerul Sanatatii, ar trebui un medic la trei paturi si un asistent la doua paturi. Raportat la numarul total de paturi ar trebui 33 de medici si 150 de asistenti. In fapt sunt in activitate sase medici si alti doi urmeaza intr-un centru universitar rezidentiatul pe care il vor termina abia peste cinci ani, cand este posibil ca ei sa nu se mai intoarca in spitalul din Bacau. In ce priveste numarul de asistenti, acum sunt doar 46. Fata de normativele MS deficit de personal este la aproape toate sectiile si compartimentele. Potrivit normativelor, in ce priveste cadrele cu studii superioare, spitalul ar trebui sa aiba 333 medici si are numai 221, precum si 53 de biologi, biochimisti, chimisti etc. si dispune de 49. Cat despre asistentii medicali ei sunt in numar de 767 in timp ce normativul prevede ca, raportat la numarul de paturi din spital, trebuie sa fie 1.230. Dar lipsa de personal este si la infirmieri, ingrijitori si brancardieri. In loc de 264 infirmieri sunt 237, fata de 331 ingrijitori sunt doar 177 iar brancardieri sunt 12, cu 17 mai putin decat prevad normativele.
Elena Tintaru



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img