24 octombrie 2024
ActualitateBalbaieli in lupta cu cancerul / Programe de sanatate esuate si lasate...

Balbaieli in lupta cu cancerul / Programe de sanatate esuate si lasate balta

Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia ca in mai putin de doi ani cancerul va deveni principala cauza de deces in lume. Cea mai raspandita forma este cancerul de col uterin. Programul national de evaluare a starii de sanatate a populatiei l-a indicat printre cele mai mari riscuri de boala si in Romania, dupa diabet. Ministerul Sanatatii Publice a anuntat ca va testa gratuit toata populatia feminina adulta. Surprinzator, a renuntat la acest program fara o explicatie. In schimb, a aruncat milioane de euro pe vaccinul anti-HPV, care zace acum in depozite.

Un raport al Agentiei Internationale de Cercetare a Cancerului arata ca numarul cazurilor s-a dublat in ultimii 30 de ani. Incidenta cancerului cunoaste o asemenea crestere, incat in urmatorii 20 de ani, numarul cazurilor si al deceselor s-ar putea tripla. OMS cere natiunilor sa elaboreze si sa puna in practica programe de lupta impotriva cancerului. In Romania, in fiecare an se inregistreaza cu 2-3% mai multe cazuri. Una dintre cele mai raspandite forme este cancerul de col uterin. Pe baza rezultatelor ingrijoratoare din programul national de evaluare a starii de sanatate a populatiei, Ministerul Sanatatii Publice (MSP) a promis in luna iulie ca din septembrie va desfasura un program gratuit de screening pentru depistarea cancerului de col. aSe pare ca nu s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste metodologia de desfasurare a programului, ne-a declarat dr. Cecilia Lucaci, sef compartiment Programe judetene de sanatate la Autoritatea de Sanatate Publica. Ar fi fost extraordinar de important sa fi demarat programul. Preventia si depistarea din timp a bolii au un rol deosebit in lupta impotriva cancerului.” In cadrul programului de screening, toate femeile cu varste intre 18 si 64 de ani ar fi trebuit sa beneficieze gratuit de testul Papanicolau, prin care se identifica modificarile celulare anormale la nivelul colului uterin. Potrivit datelor din Programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei, un larg segment al populatiei feminine risca sa se imbolnaveasca de cancer de col uterin. Mai putin de 3% din femei au facut un test Papanicolau si sub 7% merg la controlul ginecologic. In ciuda acestor statistici ingrijoratoare, programul de screening a fost lasat balta.

Vaccineaza tot ce prinde



Planurile MSP s-au schimbat peste noapte. In loc de screening, a demarat campania de vaccinare a fetitelor de clasa a IV-a impotriva Human Papilloma Virus (HPV), virusul considerat cel mai vinovat de aparitia cancerului de col uterin. Populatia a fost derutata de doua campanii la fel de agresive, dar antagonice. In timp ce specialistii din minister, cadrele didactice, medicii scolari si cei de familie au promovat vaccinul, li s-au opus voci care au atras atentia asupra riscului vaccinarii. aDin cauza campaniei negative, foarte putini parinti au acceptat imunizarea fetitelor lor, a declarat dr. Lucaci. In judetul Bacau, doar 53 de doze s-au ridicat de la ASP. Campania s-a decalat. Nu se pot vaccina cate 2-3 fetite, deoarece e greu de urmarit a II-a doza.” In depozitul ASP au ramas mii de doze de vaccin. MSP pare hotarat sa nu le piarda, asa ca va extinde vaccinarea si la alte categorii de varsta. In timp ce programul de screening, care nu presupunea niciun risc, ar fi avut o larga adresabilitate, ministerul a preferat sa investeasca milioane de euro intr-un vaccin controversat in toata lumea.
Doina Mincu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img