Să tot curgi, sălcie, caldă, urât parfumată – minune sau povară – zgândărită de mâna omului. De ce nu curge apa la deal? Chestie de gravitație! Inerție! Piatră la rinichi?! De ce nu revine petul aruncat, bumerang peste ochii celui care nu înțelege termenul poluare? Apa cu proprietăți curative… cam miroase.
Era o vorbă: „pute că-i din butie/că de-ar fi din poloboc,/ți-ar lua nasul din loc!”
La forajele de mare adâncime, de la Letea Veche și Filipești – deschise-m vorba săptămâna trecută – ce curge,„pute” decent.
Provocarea!
Geologul Stelian Anghel a aruncat o cărămidă, făcând cercuri. Și a făcut bine! Pentru că aceste ape pot fi folosite în beneficiul omului. În percepția actuală, cât mai conștientizăm și înțelegem necesitatea prospecțiunilor făcute de specialiști, cu decenii în urmă? Au găurit scoarța terestră în căutarea de resurse. Nu au făcut-o la întâmplare. Am uitat de cele două războaie mondiale, de nevoia de materii prime. De războiul rece.
Zăcăminte ușor exploatabile pentru o altă eventuală mașină de război. Sunt studii foarte bine aprofundate și documentate, pentru clasificarea lor pe domenii. Apa este pe podiumul elementelor care ne determină să cugetăm. Care-i esența vieții?
Am căutat un răspuns pertinent, tocmai la instituția care a gestionat și gestionează acest gen de lucrări. Pe atunci se numea simplu, Direcția Apelor „Siret”. Astăzi, Administraţia Naţională „APELE ROMÂNE”- Administraţia Bazinală de Apă Siret.
Important este că dacă instituția a fost de-a lungul timpului sub oblăduirea mai multor ministere, sub îndrumarea unor miniștri competenți, care continuă să se schimbe, colectivul de bază format din profesioniști continuă să ducă mai departe greul acestei perioade, tot de tranziție, care nu se mai termină.
În biroul cu jaluzele care lasă umbre discrete, directorul instituției îmi oferă un pahar cu apă minerală. Semn de ospeție. Părul alb și privirea cu zâmbet – mici cubulețe de gheață șăgalnice strălucesc sub o geană, bune de pus în pahar – fac demersul meu jurnalistic palpabil.
„Există la nivelul întregii țări, o rețea de observații și măsurători, care este actualizată permanent. Forajele de adâncime au un impact strategic. Sunt făcute pentru investigații hidrogeologice. Este vorba de rezerva de apă potabilă de care poate beneficia România în cazuri deosebite.
Acum nu se dă voie să se foreze mai jos de pânza freatică, care deja există inclusă, în rețeaua strategică. În cazul când se infestează prima pânză, din diferite motive, sau în cazul când apare un accident nuclear, atunci te bazezi pe forajul de mare adâncime. Foraj care trebuie să fie înregistrat într-o bază de date. Și trebuie să știe totul despre el.”
Zâmbește. Inginerul Emil Vamanu, cu doctorat în domeniu, m-a ascultat calm când am pus întrebările. Am primit un răspuns pe măsură. Altceva m-a impresionat. Modul în care, în câteva minute, a coagulat o echipă de profesioniști, interesată să rezolve problema, la fața locului. Atunci! Nu cu amânări.
Echipa
„Mergeți cu ei. Vă răspund la toate întrebările!” N-a albit omul degeaba! Tot respectul! Când urci în mașină alături de doi șefi de compartimente, cu doctorate în domeniu, îți vine să zburzi. Așa da documentare și muncă de teren!
Dan Dăscălița, șef serviciu Gestiunea, monitorizarea și protecția resurselor de apă, mă adoptă ca pe un elev curios, cam nerăbdător, dar doritor să învețe. Se simte acolo, degeaba mascat, spiritul profesorului universitar. Florin Obreja, șef serviciu Hidrologic, pare puțin mai rezervat. Intervine în discuții, dar punctual.
Între ei, mai tânărul Sorin Danof, responsabil cu ridicarea probelor. Pe mine m-au lăsat în față, lângă Cornel Ciobanu, aflat la volan. Pe unde a umblat…?! Numai el știe! Se vede! La cât este de calm, n-are nevoie de GPS. Câți a mai fumat ca mine…! De la presă!? Mă simțeam puțin vinovat că le-am stricat apele, din prima zi lucrătoare din an.
Cel puțin, pentru mine, nu au fost ore pierdute. Oamenii ăștia chiar pun pasiune în ceea ce fac. Mai sunt și alte foraje în afară de cele de care fac amintire. Ne-am lungi toată ziua să trecem pe la cele aflate în apropiere. Se iau probe de apă de la captarea cu pricina. De la Letea Veche mergem spre Filipești.
În spatele Căminului de bătrâni. Așa avea ca denumire punctul de reper pentru apa care curge acolo. Asta după ce am testat și potențialul hidrografic al izvoarelor de suprafață, mai pe coclauri. Soare, aer primăvăratic, tot să-ți rămână pantofii în noroi, contemplând Lunca Siretului. Oprim la Primărie. Secretara ne spune că alesul urbei, Petrică Lungu, este la treabă. Prin zonă! Îi dă telefon.
„Vine repede! Beți o cafea? ” Domn’ primar este mai tânăr. Ne-a primit, bucuros de oaspeți. N-a prins vremurile cu forajul! Om deschis: „De ce să afirm ceva despre un lucru despre care știu prea puțin. Dacă ați fi dat un telefon?! Se vorbea când eram copil, că Filipeștiul poate deveni stațiune balneo… Dar mă interesez și vă sun! ” Mulțumiri! Rezultatele analizelor de la apa colectată, mult mai complete, aveau să fie gata luni. Nu am suficient spațiu pentru căte informații am adunat între timp. Așa că să-i dăm Cezarului, ce este al Cezarului!
Buletinul de analiză și datele tehnice
Lucrările la forajul de mare adâncime de la Letea Veche au început în 1981. Apar în fișele de analiză sub denumimirea de „Bacău Sud”. Să nu uităm ce mari poluatori funcționau în zonă. Se punea și problema, dacă exista sau nu, riscul contaminării accidentale a straturilor freatice.
Primele analize ale apei rezultate din acel foraj, după ce s-a stabilizat debitul artezian, rămân ca element de referință până astăzi. Eșantionul de apă prelevat pe data de 28.10.1981, confirmă într-un fel, prognoza specialiștilor.
Comparându-le cu cele de atunci, și cele rezultate în timp, profesorul Dan Dăscălița poate trage o concluzie. Încerc să nu o transpun în formularea pur tehnică.
Cele două izvoare arteziene au un conținut mare de reziduuri fixe. Reziduuri care conțin totalitatea sărurilor existente în masa de apă. Cloruri și sodiu. Concentrațiile de magneziu, amoniu și calciu, sunt la aceiași parametri ca în 1981.
Ca să nu mă mai complic cu procentele, cei interesați se pot adresa direct la sursă, motivat. Trec la concluzii. Datorită PH-ului ridicat și a rezduului fix, apa este interzisă pentru băut. La ambele izvoare.
Prin conținutul mare de săruri, apa de la Letea Veche are posibilități moderate de utilizare, în scop terapeutic. Datorită încărcării de nutrienți, prin prezența amoniului, apa de la forajul din Filipești are și ea capacitate terapeutică moderată, dar fiind puțin mai acidă și mai caldă, oferă oportunități de a fi utilizată ca apă geotermală. Scurt?
La Letea debitul este de 4-5 litri pe secundă, la Filipești, de 1,5-2 litri pe secundă. Asta e!
La finalul acestui periplu, bat și la ușa primăriei Letea Veche. Am sunat și iar sunat, până mi s-a răspuns. Să aflu dacă există pârghiile legale și căile de urmat pentru valorificarea acestui gen de resursă naturală, dacă-i trece cuiva prin cap să o facă.
Știind că programul domnului primar Petru Dochiei este foarte încărcat, am semnat ieri, de dimineață, condica de prezență la ușa cabinetului. Chiar era solicitat, dar și-a făcut timp și pentru cititorii Deșteptării.
„Am copilărit aici și am văzut când s-a făcut forajul. Prin 1981. Se vorbea că s-ar fi identificat în apropiere o zonă, cu o mare platformă de depozit cu sare, de adâncime. Aveau de gând să facă un fel de stațiune. Ca la Sarata. Probabil că au intervenit alte priorități și la ei. Au lăsat-o așa. Ani în șir a curs. La un moment dat, apa sărată a afectat pânza freatică. Apa din fântâni, temeliile locuințelor. Oamenii din zonă nu sunt bucuroși.
Culmea e că s-au adaptat tot soiul de pești. Apa asta face legătura – se combină cumva – cu apa din Balta albastră. În zonă vezi tot felul de păsări și animale: rațe sălbatice, căpriori, mistreți. Apa nu este bună de băut. Știu oamenii! Femeile o folosesc la spălat. Dar animalele o mai beau. S-au obișnuit.”
Ce mai aflu de la domnul primar este că izvorul avea inițial un debit mult mai mare. „Au pus un capac și i-au redus de trei ori puterea de ieșire. De asta este așa corodat. Dar ușor, ușor, și-a mai pierdut din putere. În timp. Momentan, din punct de vedere juridic, nu există în scripte. El figurează trecut pe platforma UAT- ului (Unitate Administrativ-Teritorială).
Dacă cineva este interesat să-l pună în valoare, în scop turistic, de agrement, să facă o solicitare, să prezinte o documentare! O punem spre aprobare Consiliului Local. Nimeni nu cred că ar fi împotrivă, pentru a concesiona o suprafață din acel teren. Important este ca proiectul să nu depășească o anumită suprafață, de maximum un hectar. Pentru că izvorul se află în imediata apropiere a zonei protejate, Situl Natura 2000. Sincer, noi ne-am bucura dacă cineva ar fi interesat să investească. Chiar și într-un ștrand. E aproape de Bacău.”
Am mirosit, am gustat și am luat câte o înghițitură… din ambele izvoare. Nu faceți ca mine. Nu e bună de băut. Pe bune! Data viitoare am să scriu despre vin. Tot îi caut o istorie autohtonă. Poate-mi iese. Fără tratament!
