– se tocesc satârele în măcelării, iar gospodinele își pregătesc cuțitele pentru atacul din bucătărie – se știe că un cuțit bine ascuțit te scutește de jumătate din efortul pe care trebuie să îl faci în bucătărie – un drum la tocilar poate rezolva multe din problemele întâmpinate în bucătărie, de sărbători
Pe strada Pieții din Bacău a rezistat vremii cea mai căutată tocilărie din oraș. De fapt, a rămas cam singura tocilărie din Bacău, locul în care oamenii vin să-și ascută cuțitele, mașinile de tuns, foarfecele, fierăstraiele, vin să mai facă o cheie de yală ori să ascută componentele mașinii de tocat carne.
Celor care nu au reușit încă să localizeze cu ochii minții tocilăria, vă spun orientativ că aceasta se află în spate la Ioșca, în Piața Centrală. Pe Constantin Ariton, cunoscut mai curând ca Nea Ticu Tocilarul, l-am găsit la lucru.
L-am zărit din stradă, prin geamul mare, transparent, cum stătea aplecat asupra polizorului. La cei 67 de ani ai lui, încă mai lucrează, chiar dacă suferă de un handicap locomotor. Este propriul lui șef, muncește când vrea și cât vrea și își permite luxul de a-și selecta clientela. După ce l-am privit din prag câteva clipe, în timp ce ascuțea niște cuțite, l-am abordat cu vădit interes. Voiam să aflu câte ceva din tainele tocilăriei, o meserie pe cale de dispariție. La întrebarea mea, omul își ridică privirea, iar ochii ageri îi jucau ghiduși. Se vedea clar în privirea lui că i-a plăcut viața și a făcut mereu ce a vrut.
R: Ce este de fapt tocilăria? De unde „ați furat” meserie?
C.A.: Tocilăria este ceva care se repetă! Știți vorba aia: soacră = poamă acră!, tocește vânt = Sfinx, tocește apa = defileuri. Cam așa e și cu tocilăria! De fapt este vorba despre ascuțit orice în meseria asta, însă, pe vremuri, cineva i-a spus tocilărie și așa i-a rămas numele. Eiii, să știți că la bază am fost benzinar, găzar la Moinești, apoi mecanic de mașini de cusut, iar vreo 16 ani am lucrat ca mecanic de întreținere la Sport Club Bacău. Tocilărie am învățat tot la Moinești, de la un țigan iscusit! După ce am deprins meșteșugul, mi-am cumpărat propriul polizor portabil, l-am urcat în mașină și am pornit prin județele vecine să fac bani ascuțind forfecuțe de manichiură, foarfece de croitorie și reparând mașini de cusut. Mi s-a dus vorba că sunt meseriaș și pot să vă spun că am și în ziua de azi clienți din Neamț, Adjud, Onești, Târgu Ocna, Comănești și Moinești.
R: Este o muncă migăloasă?
C.A.: Niciun obiect nu seamănă cu altul! Este o meserie care implică atenție și multă îndemânare. Fiecare obiect necesită altă abordare și un anumit timp de lucru. De exemplu, la cuțite pot lucra pe loc sau în funcție de material îi spun clientului să vină după ele a doua zi, ca să le pot ascuți cum trebuie. Este de preferat ca atunci când intră un client în tocilărie, să aibă și obiectele la el. Nu pot da sfaturi legate de ceva până nu văd despre ce este vorba! În ceea ce privește costurile, acestea sunt mai mult modice: 2 lei un cuțit, 4 lei un forfecuț de manichiură.
R: Este tocilăria una dintre meseriile pe cale de dispariție?
C.A.: Într-adevăr, tocilăria este pe cale de dispariție. Vreau să-i învăț pe tineri meserie, dar toți fug în străinătate! Am tot căutat ucenici de-a lungul timpului, însă, când să zic că am cui să-i las toate acestea, mă trezesc că pleacă să-și încerce norocul în străinătate. Am copii, însă, sunt împrăștiați ba prin țară, ba prin lume, iar niciunul nu este interesat de tocilărie. Sunt dispus să învăț pe oricine tocilărie, numai să vrea acest lucru. Avem nevoie în societate și de meseriași, nu numai de doctori, avocați, ingineri sau vânzători. Nu putem fi toți oameni de afaceri! Cineva trebuie să facă și munca de jos!
R: Aveți o colecție impresionantă de discuri. Ce rol joacă muzica în viața dumneavoastră?
C.A.: Ați atins o coardă sensibilă. Îmi place muzica și mă joc cântând. În tocilărie am mereu la îndemână chitara, mandolina și vioara. În plus, am foarte multe discuri vechi, numai muzică bună. Muzica mă relaxează și lucrez mai bine!
Încet, încet, tocilăria se aglomerează, iar clienții vin cu tot felul de cerințe. Nea Ticu le spune unora să rămână pe loc, iar pe alții îi programează. Un domn îl întreabă dacă ascute și burghie și se tocmesc la preț. Un altul a intrat cu câteva lame de fierăstrău mecanic în mână, dar nu-i convine prețul. Munca cere migală, iar ochii meseriașului încep să cedeze. Se negociază, se râde, se fac glume. Am părăsit tocilăria cu aceeași imagine a lui Nea Ticu Tocilarul văzut prin fereastra mare deschisă către lume. Pe drum îmi răsunau în minte vorbele lui: “Dacă aș renunța la tocilărie, aș muri! Așa, de bine – de rău, văd oameni zilnic și vorbesc cu ei. De aceea spun că bucuria mea zilnică este ca oamenii să plece mulțumiți din tocilăria mea!”
