Alexandru, copilul pe care prin campanie umanitara l-am ajutat sa plece in Belgia pentru o interventie chirurgicala, s-a intors acasa. Ne-am dorit cu totii sa il salvam de la o viata in intuneric, dar verdictul medicilor belgieni a fost nemilos: PREA TÀRZIU! Constantin si Mihaela Feraru ne-au telefonat ieri si ne-au implorat plangand sa-i mai ajutam o data. De data aceasta, parintii vor sa afle cine le-a condamnat copilul. Acum, cand stiu ca nu pot invinge boala mezinului lor, vor sa-i priveasca in ochi pe medicii care au gresit si sa le ceara socoteala. Pe urma, se vor intoarce acasa, la Alexandru si la fratii lui. Se vor pregati sufleteste sa-si duca fiul de mana pana la sfarsitul vietii lor.
Toata familia Feraru vegheaza somnul micului Alexandru, obosit dupa drumul de intoarcere acasa. Tatal nu-si gaseste cuvintele, mama plange in hohote. Constantin Feraru spune ca o intrebare ii rascoleste mereu si mereu creierul: „De ce nu ne-a spus nimeni, la timp, ca Alexandru nu vede?” Parintii rememoreaza date si nume de medici, denumiri de clinici si diagnostice. Sar de la una la alta, cautand sa inteleaga. Copilul s-a nascut pe 19 octombrie 2004, prematur. A ramas internat in spital pana a implinit 2 luni. „Chiar nu s-a uitat nici un medic la el? Nu a observat nici un doctor, nici o asistenta ca nu vede? Eu sunt mama lui, l-am privit in ochi, dar nu sunt doctor. Cum au putut sa mi-l dea acasa si sa nu-mi spuna: Mamico, ai un copil orb!”
Medicii au privit fara sa vada
La doua luni si jumatate, Alexandru a fost luat in evidenta de medicul de familie, dr. Deliana Dragan, care l-a vazut in fiecare luna sau chiar mai des. Cu toate acestea, nu l-a trimis la oftalmolog pana la sfarsitul lunii mai, cand Alexandru avea peste 7 luni. „Copilul s-a nascut prematur, asa ca era normal sa existe o intarziere psihomotorie in dezvoltarea lui, ne-a declarat dr. Dragan. Nu ai cum sa-ti dai seama in astfel de cazuri ca sugarul nu vede”. Medicul de familie mai spune ca sotii Feraru sunt parinti buni, care se ocupa de copii. Evident, asta nu a fost de ajuns. Grija si zbaterea lor s-au izbit de nepriceperea unor medici si obtuzitatea unui sistem. „Dupa ce am aflat ca Alexandru nu vede, am fost cu el la specialisti din Bacau, din Iasi si Bucuresti, povesteste mama. Ne-au spus ca exista sanse mari sa scape de orbire daca va fi operat. In septembrie 2005, un medic din Bucuresti ne-a sfatuit sa facem rost de bani si sa-l ducem in Belgia. Ne-a dat termen sase luni. Nu ne-a spus nimeni ca am putea obtine bani de la Ministerul Sanatatii. Cand am aflat, am depus dosarul la Directia de Sanatate Publica. Pana am primit aprobarea si am plecat, a fost prea tarziu”.
Specialistii belgieni s-au mirat de cazul lui Alexandru
Dosarul a fost depus in octombrie, aprobarea a venit in decembrie, iar banii au sosit in martie. Pentru ca Ministerul Sanatatii nu platea decat costul interventiei chirurgicale si cheltuielile copilului, parintii ne-au cerut ajutorul. Bacauanii au donat peste 80 de milioane de lei, iar visul sotilor Feraru de a-si duce copilul in Belgia s-a implinit. Totul s-a transformat, insa, intr-un cosmar. „L-au pregatit pe copil pentru operatie, dar cand a venit specialistul sa-l vada, mi-a spus ca nu exista nici o sansa, ca este prea tarziu. S-a mirat ca a stat doua luni in maternitate si nu a observat nimeni ca este orb. S-a mirat si de diagnosticul pus de medicii romani. Copilul nostru nu are retinopatie de prematuritate, ci glaucom. Trebuia sa-l ducem in urma cu patru luni in Belgia. De ce nu ne-a spus nimeni asta? Mi-as fi dat ochii sa reusesc! Medicul belgian mi-a zis deschis ca ar putea sa-l opereze, sa-mi ia banii, dar degeaba”. Sotii Feraru ne roaga, printre lacrimi, sa multumim in numele lor tuturor celor care i-au ajutat. I-am lasat, cu imensa lor durere. „De ce plange tati?”, am mai auzit un glas inainte de a inchide usa.Scris de Doina MINCU
