Medicii ar putea intra in greva daca Ministerul Sanatatii nu va da curs cererilor lor cu privire la noul pachet legislativ din Sanatate supus dezbaterii publice. Ei doresc sa se renunte la unele masuri prevazute mai ales de Proiectul legii spitalelor, pe care le considera inoportune. Medicii, prin reprezentantii Colegiului Medicilor din Romania, au anuntat ca vor recurge la actiuni de protest (mitinguri, demonstratii, nesupunere civica), care vor culmina cu greva generala pe termen nelimitat. Chiar daca vocile reprezentantilor corpului medical sustin cu hotarare ca se va recurge in final la greva pentru a forta Ministerul Sanatatii sa renunte la prevederile contestate, in teritoriu parerile sunt impartite. Sunt medici care considera pachetul legislativ drept o „gluma jalnica a unei echipe de diletanti” si medici care cred ca „ministrul nostru este inconjurat de o echipa de baieti destepti”. Dr. Leonard Rosu, directorul Spitalului Judetean de Urgenta, care si-a manifestat de la inceput dezaprobarea fata de pachetul legislativ, ne-a declarat ca „muncitorul sanitar este intre ciocan si nicovala, prins intre subfinantarea sistemului si nemultumirea pacientului care condamna acest sistem. Este nedrept ca oamenii care lucreaza in acest sistem sa fie culpabilizati pentru viciile lui. Sa vedem intai cat se aloca in alte state pentru Sanatate si poate vom vedea apoi ca sistemul nostru nu e chiar asa corupt. Din cauza acuzatiilor, s-a ajuns la o mare tensiune in sistem, dar greva nu este o solutie. Nu putem folosi populatia ca pe o parghie de manevra”. Nici dr. Vladimir Corneleac, sef sectie la Maternitatea Bacau, nu aproba greva, dar are alte motive. Sustine pachetul de legi, considerandu-l un pas spre medicina de tipul celei din Occident. „Privatizarea spitalelor, externalizarea serviciilor, accentul pus pe seriozitate, pe eficienta, sunt pasi inainte. Actuala echipa ministeriala incearca sa transforme sistemul in unul modern. Greva este de neconceput, mai ales in specialitatea noastra. Nasterile si urgentele nu asteapta.”
Scris de Doina MINCU