Odata cu venirea toamnei, Centrul de Transfuzie Bacau s-a aglomerat. Zeci de bacauani isi doneaza zilnic sangele in schimbul unui bon de masa. Inceperea scolii si aprovizionarea pentru la iarna sunt principalele motive pentru care bacauanii isi vand sangele. Din pacate, sacrificiul lor se masoara in…mancare.
Peste 40 de bacauani trec, zilnic, pragul Centrului de Transfuzie Bacau. Toti vin cu acelasi gand: sa doneze sange. Daca unii, putini la numar, recurg la acest gest pentru a-si salva vreo ruda sau vreun prieten, nu la fel stau lucrurile pentru marea majoritate a donatorilor. Saracia i-a impins la acest gest disperat. Numarul tot mai mare al celor care doneaza sange il egaleaza pe cel din preajma sarbatorilor: Craciun si Paste. Un bon de masa, in valoare de 30 (300.000) de lei, atat costa o
seringa de sange. De ce stau oamenii la coada pentru a dona sange? Este simplu: nu au ce pune pe masa. „Eu am venit in Bacau pentru ca am avut treaba si am trecut sa donez si sange, a declarat Nelu Parja, din comuna Palanca. Copilul meu face scoala aici si, din bonul pe care il primesc, ii mai iau ceva de mancare. Mai iau si ulei si zahar pe gratis, ca in comuna trebuie sa dau bani. Acum, toamna, ne trebuie atatea pentru camara”. Majoritatea celor care doneaza sange sunt cunoscuti pentru obiceiul lor de a dona sange. O data la doua-trei luni, sarmanii se abat din nou pe la Centru de Transfuzie pentru a face rost de-ale gurii. „E greu, e din ce in ce mai greu, povesteste Iolanda Crisan, donatoare. Toate sunt scumpe. Dintr-un bon de 300.000 de lei cumpar mancare pentru o saptamana. Iau bulion, sare, orez, paine, otet si ulei”. De asemenea, donatorii mai primesc un abonament gratuit pentru transportul in comun valabil pentru doua luni si doua zile libere de la serviciu. „Multi dintre cei care vin sa doneze sange sunt oaspetii nostri obisnuiti, a declarat Maria Avram, asistent sef la Centrul de Transfuzie. Fidelitatea se rascumpara. La cinci donari, ei primesc si un bon de masa, in valoare de 60 (600.000) de lei”. Suficient cat sa mai „pacaleasca” un pranz, poate, singura masa de peste zi.
Scris de Iulia CUCU
