Revolta totală de la Moinești, despre care am scris în ediția de ieri a cotidianului Deșteptarea, nu este străină nici pentru autoritățile locale. Starea de nemulțumire a cadrelor medicale din Spitalul Municipal de Urgență Moinești, a tuturor celor 550 de angajați!, legată de faptul că o investiție majoră ce urmează să fie implementată în unitatea medicală nu este aprobată de Consiliul Local din localitate, a stârnit intrigarea și șefilor din instituțiile județene, care implementează și avizează proiectele derulate sau care sunt în curs de a fi derulate în județ.
„Acest proiect de extindere a Spitalului Municipal de Urgență Moinești este o necesitate pentru comunitatea locală. Noi, permanent, ne-am arătat disponibilitatea pentru a participa la discuții pentru a clarifica orice nelămurire legată de legislatia în vigoare, dar nu am avut cu cine, pentru că cei care trebuie să aprobe proiectul interpretează greșit această investiție ca și cum a fi dorința cuiva, și nu o necesitate, ca spitalul să funcționeze conform noilor cerințe legislative.
Trebuie să se înțeleagă că această unitate sanitară este a comunității, iar comunitatea trebuie să își dorească să o dezvolte, să o așeze la standardele pe care trebuie să le îndeplinească. Chiar marți seara am venit de la Iași, de la un seminar regional, care nu era neapărat pe teme de sănătate, ci pe dezvoltare durabilă, unde s-a prezentat că pe locul III în obiectivele acestei dezvoltări durabile, stabilite la nivel european și mondial până în 2030, este chiar Sănătatea.
Deci Sănătatea este la baza bunei funcționări a oricărei comunități. Or, dacă noi ne confruntăm cu această lipsă de susținere din partea unei autorități locale pentru proiectele sanitare care ne aparțin, înseamnă ca nu știm să ne stabilim corect strategiile de dezvoltare și nu știm la ce să acordăm prioritate.”
dr. Mihaela Arim, director executiv al Direcției de Sănătate Publică Bacău
Reamintim că marți, 5 decembrie, a fost anunțată o ședință extrarodinară de Consiliu Local, anunțată pentru a aviza o investiție majoră în Spitalul Municipal de Urgență Moinești, însă nu a mai avut loc pentru că nu s-a întrunit majoritatea simplă în prezența consilierilor locali.
Pentru că s-au simțit jignite și desconsiderate de câțiva aleși locali, cadrele medicale din spital au amenințat cu demisia în masă. Mai ales că este vorba despre o investiție crucială pentru unitatea medicală din localitate, amânată în nenumărate rânduri, deși nu costă niciun leu autoritatea locală. O investiție aprobată deja printr-un ordin de ministru, pentru suma totală de 6.240.000 lei, ce va fi suportată exclusiv de Compania Națională de Investiții și care ar permite furnizarea unor servicii publice de sănătate la o calitate crescută și sporirea accesului pacienților la aceste servicii.
Practic, implicarea autorității locale presupune doar acordul cu privire la posibilitatea realizării acestei mari investiții de către Spitalul Municipal de Urgență Moinești, respectiv ridicarea unei noi clădiri adiacente de circa 1.000 mp, pe patru nivele, ce trebuie să respecte anumite ordine ale Ministrului Sănătății, legate de autorizare și organizarea structurii de spitalizare de zi. Neconformarea la această nouă legislație ar duce la pierderea calificativului de urgență al spitalului, neacreditarea lui și, implicit, la reducerea de personal și de salarii.
„Am auzit și eu discuțiile din zona Moinești, că acea investiție nu face parte din Strategia de Dezvoltare a Municipiului Moinești. Dar, vă spun eu, această investiție face parte din Strategia de Dezvoltare a Județului Bacău, iar orice strategie județeană trebuie să includă și strategiile locale. Este vorba despre o abordare integrată.
Am avut și eu o discuție cu domnul primar Vieru, de la Moinești, chiar luni. Dumnealui susține că este o stare de tensiune artificială, că nu s-ar împotrivi investiției, ci că doar a vrut să ceară la Compania Națională de Investiții mai multe lămuriri despre acest proiect.
M-a asigurat însă că lucrurile vor intra în normalitate. Așadar, am garanția că acea construcție de la spital se va ridica, așa cum ar fi corect. Eu cred că până la urmă problema se va rezolva, pentru a nu se pierde banii alocați, pentru că acea comunitate locală are nevoie de această investiție și de această oportunitate de finanțare.”
Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău
Investiția propusă are ca obiectiv general dezvoltarea unui sistem de prevenire și tratare modern, performant, accesibil tuturor categoriilor de persoane afectate, precum și a unui sistem eficient de servicii medicale. Primarul din Moinești, Valentin Vieru, a declarat miercuri pentru Deșteptarea că va introduce proiectul pe ordinea de zi a unei alte ședinte extraordinare, care va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 12.00. „Eu nu sunt împotriva banilor care vin în Moinești și a proiectelor de investiții pentru cetățeni, dar nu așa, sub presiunea unora. Eu nu am fost consultat nici când s-a depus proiectul la Compania de Investiții, nici când s-a convocat acea ședință extraordinară, am spus doar că vreau să mă documentez suplimentar pentru a putea susține acest proiect”, ne-a mai precizat primarul Valentin Vieru.