La data de 28 noiembrie a.c, în jurul orei 02.00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat în trafic un tânăr de 19 de ani, din comuna Ungureni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dumbravei.
Din verificările polițiștilor a rezultat că tânărul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
La data de 27 noiembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Plopana au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii.
Din verificările polițiștilor a rezultat că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.