27 noiembrie 2024

“Rocade” la ședința Consiliului Local Onești

Adevărate “rocade” au făcut ca ședința Consiliului Local Onești, ce s-a desfășurat cu câteva zile în urmă, să fie una în care s-a evidențiat cu concretețe “pulsul” municipiului de pe Trotuș. Astfel, consiliera ALDE Mihaela Bădic Geaboc fiind propusă de către primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, ca reprezentant al Consiliului Local în Comisia Socială de la Fondul Locativ (fapt ce a fost acceptat și validat prin vot), a criticat dur autoritățile locale oneștene la dezbaterea proiectului de hotărâre privind atestarea unor bunuri la domeniul privat al municipiului. Fiind vorba de mai multe terenuri ea a întrebat “cum au fost idendificate acestea și dacă există solicitări pentru concesionarea suprafelor menționate?”

Atât secretarul municipiului , consilierul juridic Daniel Spânu dar și reprezentantul Compartimentului Cadastru și Registru Agricol de la Primăria Onești, Constantin Obrinteschi, au venit cu lămuriri asupra a ceea ce se urmărește prin aprobarea acestui proiect de hotărâre. A fost evidențiat faptul că “terenurile sunt ocupate la momentul actual dar trebuie atestate la domeniul privat al municipiului, pentru întabulare”.



Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a menționat că “în această situație se află și o clădire, cu 10 – 15 camere, de pe str. Fântânele, fost sediu al firmei «Energomontaj», pe care aceasta vrea să o doneze!Sunt intenții bune, principiale ale municipalității, care dorește, în urma derulării procedurilor juridice, ca să obțină un beneficiu!” {i punctul de vedere al consilierului local Gelu Panfil a fost în sprijinul autorităților locale, el afirmând că “nu este o inventariere ci o atestare la domeniul privat al municipiului!”.

Fermă, consiliera Mihaela Bădic Geaboc a pus o întrebare care nu a primit răspuns (“dacă terenurile nu sunt libere, cum le transmitem în proprietate privată?”) și s-a arătat convinsă că “este subiectivism în acest proiect de hotărâre”, care a trecut cu trei abțineri la vot.

Inițiativa comună a consilierului local independent Gelu Panfil și a primarului Nicolae Gnatiuc de a se lua măsuri și să fie sancționate (cu sume de până la 1500 lei!), persoanele ce lasă animale pe domeniul public al municipiului, a celor ce expun spre vânzare pe străzile Oneștiului autovehicule dar și a persoanelor fizice care nu ridică dejecțiile câinilor de pe domeniul public, a stârnit nemulțumirea consilierului social – democrat Emil Lemnaru.

El a declarat:”Cred că sunt foarte mari amenzile pentru faptele menționate și nu sunt corelate cu venitul minim! Aceste amenzi trebuie reduse cu 60 la sută!” Ca “o ironie a sorții”, deși N. Gnatiuc a menționat că “este un lucru bun proiectul de hotărâre, pentru că trebuie să faci ordine și disciplină cu măsuri democrate”, acest “amendament” al fostului primar oneștean nu a fost luat în seamă, la votarea proiectului în “tabăra psd-istă” înregistrându-se și o abținere – a lui Emil Lemnaru!

Demn de remarcat este faptul că la această ședință a Consiliului Local Onești și consilierii PSRO (ce formează cu cei de la PSD și ALDE o majoritate “tacită”), au votat împotrivă ori s-au abținut la aprobarea câtorva proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi.

Cel mai mult această “ruptură” s-a văzut la votarea unui proiect prin care se are în vedere necesitatea reorganizării compartimentelor Primăriei municipiului Onești, “reevaluarea resurselor umane” din această instituție fiind cerută și de Curtea de Conturi. La votarea acestui proiect de hotărâre consilierii oneșteni ai PSRO au votat împotrivă, alături de cei de la PNL astfel că doar votul independentului Gelu Panfil a făcut ca proiectul să nu fie respins.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014