La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii din acdrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza comunei Horgeşti, la persoane bănuite de braconaj piscicol și deținere de unelte de pescuit interzise.
În urma celor 3 percheziții au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 630 m plasă pescuit tip monofilament.
Poliţiştii au acţionat şi pe luciul de apă al lacului de acumulare Răcăciuni cu două ambarcaţiuni aparţinând Centrului Regional de Ecologie Bacău, ocazie cu care au fost identificate 40 de plase pentru pescuit în lungime totală de 800 de metri, o barcă confecţionată artizanal şi a fost eliberată în mediul natural cantitatea de 60 kg de peşte.
Poliţiştii au întocmit dosare penale persoanelor percheziţionate, trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani, din comuna Horgeşti şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau utilizarea uneltelor de tip plasă monofilament.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.