14 noiembrie 2024

Cerc metodic al profesorilor de limba română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”

La Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău s-a desfăşurat, în această săptămână, întâlnirea cercului metodic al profesorilor de limba şi literatura română din şcolile gimnaziale, la care au participat inclusiv profesorii care predau la clasele de gimnaziu din colegiul-gazdă.

Generoasa temă – „Formarea competenţei de comunicare a elevilor” – a prilejuit prezentarea unei secvenţe de lecţie privind abordarea textului multimodal, noutate în curriculumul gimnazial, susţinută de prof. Ramona-Palade Jitaru.



Aceasta este de părere că „importanța întâlnirilor de acest tip este cu atât mai mare cu cât profesorul de limbă și literatură română este obligat să își reconsidere demersul pedagogic, pentru că programa de gimnaziu s-a schimbat și, odată cu ea, trebuie recalibrat absolut orice act didactic.

Avem o programă nouă și ne-am asumat un scop – corectarea analfabetismului funcțional, dar şi antrenarea elevilor în receptarea de stimuli multipli, aşa cum societatea, lumea digitală şi cultura comunicării actuale ne provoacă permanent”.

Atelier didactic

Tot în cadrul acestei întâlniri a fost inițiat și un atelier didactic, coordonat de prof. Pompilia Postelnicu, care i-a pus pe profesorii participanţi în ipostaza de operaţionalizare a unui conţinut (un text de Ioana Pârvulescu), astfel încât elevii să poată fi stimulaţi să producă mesaje coerente, complete, riguros alcătuite. Participanţii au formulat cerinţe de lucru, premise ale unui act de comunicare conştient, relevant. „Calitatea intervenţiilor elevilor depinde de felul cum sunt corelate exigenţele de dezvoltare a gândirii cu cele din sfera abordării textului literar, astfel încât mesajele produse să treacă de la identificarea informaţiei semnificative la stabilirea relaţiilor de cauzalitate, continuând cu explicarea, motivarea şi, în cele din urmă, cu argumentarea unui punct de vedere”, a declarat prof. Pompilia Postelnicu.

A urmat apoi prof. Ramona Mocanu, care a diseminat rezultatele proiectului „Moving minds through movies”, coordonat de Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, şi a sugerat folosirea în lecţiile de dirigenţie a „produselor” realizate de elevii colegiului implicaţi în derularea activităţilor.

Participanţii la întâlnire au apreciat atât noutatea conţinutului, cât şi modalitatea interactivă, considerând schimbul de experienţă util în activitatea didactică.

Concluzii

„Cercul pedagogic este o formă consacrată de perfecționare didactică. Important este ce facem noi, ca profesori, din această perfecționare, pentru a nu deveni o «formă fără fond», fără substanță. Întâlnirile noastre periodice trebuie să fie un prilej de a dezbate, de a împărtăși, de a căuta soluții pentru ceea ce se întâmplă în sistemul românesc de învățământ, în școlile și la orele noastre”, a concluzionat, la finalul întâlnirii, prof. Oana Andreea Bărbuț, inspector școlar de limba și literatura română, la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014