Revenită pe primul loc grație victoriei la scor (10-1) de pe terenul Metalosportului Galați, Aerostar se pregătește pentru două meciuri foarte importante.
Vineri, de la ora 14.00, „aviatorii” vor primi vizita Hărmanului lui Buga și Stângă pentru ca sâmbăta viitoare, să dispute derby-ul cu Oțelul, la Galați.
Din păcate, echipa antrenată de Cristi Popovici nu va putea conta la aceste două jocuri pe serviciile lui Ionuț Artenie. Mijlocașul de bandă în vârstă de 22 de ani a fost eliminat de pe teren la meciul cu Metalosport (la care înscrisese două goluri), primind direct cartonașul roșu.
Artenie va fi suspendat minimum două etape, iar pentru gestul său necugetat (a ripostat la un fault comis de un jucător al Metalosportului), a fost trimis de antrenorul Cristi Popovici pe timp nelimitat la echipa a doua a Aerostarului, care activează în Liga a V-a.