23 decembrie 2024

Peste 3.000 de puieți de salcâm, plantați la Tamași

Peste 3.000 de puieți de salcâm au fost plantați la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul unei ample acțiuni de împădurire organizată de Auchan Bacău în parteneriat cu Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacău.

Acțiunea a fost a doua din cadrul campaniei Mobilizatron și s-a bucurat de participarea a peste 250 de băcăuani, cei mai mulți dintre ei, adolescenți și tineri, elevi ai mai multor unități de învățământ din județ.

”Mulțumim elevilor și cadrelor didactice de la Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” , Școala Gimnazială Filipești, Colegiul Național „Gh. Vrănceanu”, Colegiul Național „V. Alecsandri” și Colegiul Tehnic de Comunicații „N. V. Karpen” pentru mobilizare.



Deși startul a fost mai greu, iată-ne îndeplinind cu succes misiunea campaniei Mobilizatron, aflată la cea de-a doua ediție”, a spus prof. Adriana Macinca, Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, membru și voluntar CRE Bacău totodată.

Puieții de salcâm au fost plantați într-o zonă cu alunecări de teren din Tamași, activitatea desfășurându-se cu implicarea primăriei Tamași și Direcția Silvică Bacău care a pus la dispoziție materialul săditor. Nu puteau lipsi de la plantare, desigur, clienții și colaboratorii Auchan și voluntarii CRE Bacău.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img