Tolea Ciumac, reținut de DIICOT Bacău pentru contrabandă cu țigări

    Procurorii DIICOT din Bacău l-au reținut pe luptătorul Anatolie (Tolea) Ciumac, acuzat că face parte dintr-o grupare de contrabandiști cu țigări.

    Alături de Tolea Ciumac au fost reținuți Niculae Iordache, Dan Miron, Vasile Plăcintă, Ionel Pavel, Tudorel Păun Petre și Valentin Stan, în timp ce alte 12 persoane sunt cercetate sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.



    Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2016, au fost inițiate și constituite trei grupuri infracționale, în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ai căror membri, printre care Tolea Ciumac, Niculae Iordache, Dan Miron, Vasile Plăcintă, Ionel Pavel, Tudorel Păun Petre și Valentin Stan, au acționat coordonat pe raza județelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călărași, Teleorman, Dâmbovița și a municipiului București prin colectarea, preluarea, deținerea, predarea, depozitarea și comercializarea de țigarete introduse în mod ilicit pe teritoriul României, obținând importante beneficii materiale din această activitate infracțională.

    S-a reținut că aceștia au creat o veritabilă rețea de distribuție a țigaretelor provenind din contrabandă, structurată pe trei paliere, în funcție de rolurile pe care ei le-au avut în cadrul grupării.

    Reținerile au avut loc după ce procurorii DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară, au efectuat, joi, 56 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Bacău, Ilfov, Covasna, Vrancea, Călărași, Teleorman, Dâmbovița și a municipiului București, ocazie cu care au fost găsite și ridicate aproximativ 586.760 pachete țigări, 280 kg țigarete vrac, 247.050 lei, 47.550 euro și 100 lire.

    Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Bacău, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale a Poliției Române, Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și Direcției Regionale Vamale București și Iași, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. AGERPRES