– pe 7 noiembrie 2017, Compania Regională de Apă Bacău va sista apa județului, chiar de la sursa principală, respectiv Barajul Poiana Uzului – o conductă de transport aflată chiar la baza barajului necesită lucrări de întreținere, fiind deviată de trepidații – această întrerupere a furnizării apei generează necesitatea restricționării alimentării cu apă pentru perioada 07.11.2017 orele 07:00 – 10.11.2017 orele 07:00 în municipiul Bacău și localitățile limitrofe și pentru perioada 07.11.2017 orele 07:00 – 09.11.2017 orele 07:00 pentru celelalte localități din aria de operare a SC CRAB SA
Consolidarea conductei de aducțiune Baraj Uz este motivul pentru care o mare parte dintre consumatorii din județul Bacău nu vor avea apă potabilă la robinet din această sursă. Proiectul în sine a fost inițiat la sfârșitul anului 2016, având ca scop eliminarea unor probleme și riscuri potențial generatoare de avarii la tronsonul aerian amplasat la baza barajului.
Vibrațiile produse pe durata manevrelor de golire și umplere au deplasat conducta, iar nerezolvarea acestei probleme ar fi putut determina în timp apariția unor avarii majore cu urmări grave.
Așa se face că lucrările de execuție au început pe 2 noiembrie 2016 în baza unei expertize și a unui proiect tehnic. A fost executat un masiv de beton armat pentru ancorarea conductei de aducțiune, în zona aeriană ascendentă și eliminarea deplasărilor în plan vertical ale acesteia.
Ulterior a mai fost ridicat un masiv de ancorare în zona descendentă conductei și s-au montat două conducte ocolitoare pe porțiunea vanei și a compensatorului, care să poată asigura umplerea lentă a aducțiunii, înlăturând astfel posibilitatea apariției unor fenomene nedorite, cum ar fi vibrațiile sau șocurile. A mai fost înlocuit un compensator de dilatație, care are durata de viață expirată și care prezenta deja uzuri pronunțate pe parcursul exploatării, între timp s-a suplimentat capacitatea de aerisire-dezaerisire a conductei, s-au înlocuit componente uzate etc.
„Această descriere a proiectului are menirea de a-i face pe consumatori să înțeleagă mai bine decizia sistării apei. Lucrarea în sine durează o zi, însă, reumplerea instalațiilor este de durată, iar consumatorii vor avea nevoie de rezerve de apă. Sunt zeci de kilometri de rețea care trebuie readusă la parametri, iar informarea cetățenilor este prioritară. Consumatorii din municipiul Bacău vor avea totuși apă cu program restricționat dimineața și seara, fiind alimentați din altă sursă”, declară Ioan Bejan, director general la CRAB
Lucrarea este programată să fie executată pe 7 noiembrie 2017, începând cu ora 07.00 și se estimează a se încheia în aceeași zi, cel târziu la ora 19.00. Însă, necesită timp reumplerea instalației și aducerea ei la parametri.
Această întrerupere a furnizării apei generează necesitatea restricționării alimentării cu apă pentru perioada 07.11.2017 orele 07:00 – 10.11.2017 orele 07:00 în municipiul Bacău și localitățile limitrofe și pentru perioada 07.11.2017 orele 07:00 – 09.11.2017 orele 07:00 pentru celelalte localități din aria de operare a SC CRAB SA.
Conducerea Companiei Regionale de Apă Bacău precizează că aceste lucrări de investiții și mentenanță nu pot fi executate fără întreruperea transportului de apă brută de la Barajul Poiana Uzului către cele două stații de tratare din administrarea SC CRAB SA, Dărmănești și Barați, care, la rândul lor, furnizează apă potabilă pentru consumatorii din orașele Bacău, Onești, Moinești, Târgu Ocna, Dărmănești, Comănești și comunele Dofteana, Ardeoani, Măgirești, Poduri, Cașin, Pârgărești, Târgu Trotuș (sat Tuta și Viișoara), Mărgineni și Hemeiuș.
Apă cu program în municipiul Bacău
La finalizarea lucrării, pentru a reveni la parametrii normali de furnizare a apei potabile, ca debit și presiune, este necesară reluarea treptată a umplerii conductelor de aducțiune, transport și distribuție. Intervalul de timp necesar pentru umplerea conductei și revenirea la parametrii inițiali este de până la 48 de ore pentru aducțiunea care deservește municipiul Bacău și până la 12 ore pentru aducțiunile celorlalte localități.
Pe durata manevrelor, consumatorii din municipiul Bacău vor avea apă la robinet două ore dimineața și două ore seara, respectiv, 06.00 – 08.00 și 18.00 – 20.00. Apa va fi asigurată din surse subterane existente, funcție de stocurile acumulate și consumurile înregistrate.
În situația în care programul de furnizare a apei reci va fi restricționat, Thermoenergy nu va avea ce să încălzească și prin urmare, în perioada amintită nu va curge la robinet nici apă caldă. (Ramona Ionescu)