23 noiembrie 2024

Cum să îți faci o afacere profitabilă cu ciuperci?

Cultivatorii consideră afacerea cu ciuperci foarte profitabilă. Sunt diferite soiuri de ciuperci comestibile care se cultivă și anume: ciuperca șampinion, albă, crem sau brună, ciuperca Pleurotus (păstrăvul brun, buretele vânăt, roșietic, cornet), ciuperca pentru paie și buretele ciuciulete.

Pentru a-ți deschide o astfel de afacere poți face un credit nevoi personale. Ai nevoie de o hală funcțională în care să cultivi astfel de ciuperci. Dacă alegi un sistem clasic de cultivare a ciupercilor poți folosi un grajd curat sau o pivniță, ori alt spațiu unde să existe posibilitatea de aerisire foarte bună. Substratul nutritiv pentru ciuperci se așează în saci de polietilenă, pe sol. Dacă ai un spațiu cu posibilitatea de încălzire tehnică și de ventilație bună a încăperii poți merge pe sistemul semiintensiv care este mai profitabil. În primul caz – cel clasic – sunt două cicluri de cultură (unul primăvara și unul toamna), iar în cazul al doilea sunt trei cicluri de cultură. Substratul pentru ciuperci se ține în stelaje, în saci de polietilenă sau în lăzi din material plastic. Cultivatorii aleg de obicei sistemul intensiv pentru că au profit mai mare. În acest caz este necesar un spațiu unde există posibilitatea de reglare a temperaturii, a ventilației aerului și umidității. Pentru substrat se folosesc lăzi suprapuse sau stelaje etajate pe mai multe nivele.



Banii pentru afacerea ta îi poți obține prin împrumuturi rapide. În acest fel ai posibilitatea de a deveni un cultivator de ciuperci și de a-ți amenaja o mică ciupercărie chiar în pivnița casei sau în gospodăria personală. În sezonul rece este necesară asigurarea temperaturii potrivite în spațiul unde se cultivă ciupercile prin intermediul unei surse de încălzire. Dacă alegi cultura etajată, ai nevoie de stelaje metalice cu mai multe nivele, astfel suprafața de cultură poate crește de câteva ori. Ventilația nedirijată sau liberă a aerului în pivniță se poate realiza prin intermediul a 2-3 spații de acces ale aerului.

Aspecte importante pentru a obține rezultate bune în afacerea cu ciuperci:

Producția de ciuperci depinde de temperatura din spațiul de cultură. Specialiștii spun că temperatura este diferită pe diferite etape ale culturii – incubare, formare, producție.

Ciuperca de cultură este influențată de aerisirea din spațiul de cultură. Aerul proaspăt are rolul de a elimina bioxidul de carbon care este emis prin procesele de metabolism ale miceliului.
Uniformizarea temperaturii din spațiul de cultură se face prin reciclarea aerului. Acest lucru este foarte important mai ales în sistemul de cultură etajat.

Pentru a obține mai multe cicluri de cultură pe an (deci o producție mai mare) trebuie asigurate condițiile de încălzire (tehnice și în perioada de pasteurizare) în spațiul respectiv.

Substraturile de cultură pot avea: gunoi de cal cu paie de grâu 75%, gunoi uscat de porc, gunoi de păsări format din coji de floarea-soarelui, substanțe minerale care asigură sursa de calciu și de azot, paie de cereale care pot fi de grâu și de orez.

În cazul ciupercăriilor trebuie evitate anumite condiții nefavorabile: lipsa ventilației adecvate, variațiile mari de temperatură în cazul unor spații fără tavan, curenții de aer creați prin lipsa camerei tampon la intrare, pardoseala din pământ care este dificil de dezinfectat, umiditatea excesivă, igrasia, condensul, neizolarea termică și altele.

Culturile de ciuperci Pleurotus sunt foarte avantajoase deoarece nu au nevoie de teren agricol, pot fi cultivate în pivnițe sau zone umbrite din gospodărie. Cresc destul de repede, pot fi și 2-6 cicluri pe an dacă sunt îndeplinite condițiile de încălzire și răcire ale aerului. Sunt rezistente la boli, variații de temperatură și dăunători. Se cultivă pe substraturi ieftine, culturile au șanse mari de reușită, profitul se obține rapid, iar consumul energetic este redus. Astfel de ciuperci sunt apreciate de oameni pentru că nu îngrașă, reduc colesterolul și sunt gustoase.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014