Înainte de a ajunge în Piața veche, trebuiesc amintite două monumente de cult, situate în imediata vecinătate a Pieței Revoluției. Până după 1990, timp de mai bine de jumătate de secol nu s-a mai clădit niciun lăcaș de închinăciune în oraș. Biserica Precista și Biserica Catolică au menținut vie credința în inimile băcăuanilor, în perioada comunistă. Doar ele au mai rămas intacte, înconjurate de noile blocuri, după ce s-a pus în aplicare planul de urbanism din 1970.
Biserica Precista este și cea mai veche construcție de patrimoniu din oraș. Vorbim de fapt de un ansamblu medieval, care pe lângă biserică mai cuprinde fundațiile Casei domnești și turnul-locuință. Termenul de curte are aici sensul de centru cu caracter administrativ şi militar. Ștefan cel Mare și Sfânt, domnitorul Moldovei, a ales Bacăul ca loc de Reşedinţă domnească pentru această parte a ţării.
L-a numit aici, spre a-l ajuta la domnie, pe Alexandru, fiul care îl însoţise în războaiele de la Vaslui (1475) şi Războieni (1476). Zece sate din jur trebuiau să aprovizioneze cu cele necesare, nevoile curții. Bacăul era și un nod al drumurilor comerciale spre Transilvania şi Ţara Românească. În perioada 1481-1496, Curtea domnească din Bacău a reprezentat centrul administrativ de control şi de organizare a Ţării de Jos, devenind reşedinţa lui Alexandru Voievod. Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a fost construită în stil „moldovenesc”, din piatră de carieră şi cărămidă, şi a fost sfinţită la 1 ianuarie 1491, (6979, pe stil vechi).
În 1494, la porunca lui Alexandru, în interiorul bisericii s-a aşezat o piatră de mormânt, atribuită unui fiu al voievodului. Această piatră a fost descoperită în anul 1911, de arhitectul Virgil Drăghiceanu. Decorată în stil gotic, piatra se află în prezent în custodia Complexului Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău. Biserica a rezistat urgiilor omenești și cutremurelor.
Catapeteasma, ușile împărătești și cele diaconești, pictate din secolul al XVII-lea, în stil renascentist, cu imaginile sfinților și ale proorocilor într-un colorit viu, aproape natural, reprezintă valori inestimabile. Pictura interioară a fost executată pentru prima dată în 1854, în tempera, şi de atunci a fost de mai multe ori refăcută sau restaurată. Pictura actuală, în tehnica fresco, a fost realizată între anii 1986-1989. Între anii 1911-1925, biserica este complet refăcută, prin grija Comisiei Monumentelor Istorice de atunci, căpătând aspectul inițial. Turla, cu 8 laturi, se înalță deasupra naosului având 2 baze, una pătrată și una stelară.
În partea de nord, clopotnița ridicată în 1986 imită arhitectura epocii feudale. Ultima restaurare a bisericii, când s-au efectuat lucrări de mare amploare, a avut loc între anii 2001-2004. Cu sprijinul Direcţiei Monumentelor Istorice au fost restaurate şi ruinele casei voievodale şi ale turnului de apărare a Curţii domneşti. Biserica a fost resfinţită la 27 iulie 2004, în anul în care s-au împlinit 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Mărturia ruinelor
După înființarea Muzeului de Istorie, în 1959, Iulian Antonescu, împreună cu o echipă restrânsă de colaboratori, a început în 1967 o serie de săpături arheologice în jurul bisericii. Datele istorice consemnau existența acestor clădiri. Curtea domnească este menţionată pentru prima dată la 20 aprilie 1491, când Ştefan cel Mare închina Mănăstirii Tazlău un sat „ascultător de curţile de la Bacău“.
Așa au fost descoperite zidurile subterane, care coboară la peste 2 metri adăncime, ale pivniței compuse din două încăperi, cu o boltă intactă și stâlpii de piatră. Ruinele turnului-locuinţă au fost descoperite după săpăturile efectuate în 1985-1986. Conform specialiştilor, turnul avea probabil rolul de a supraveghea întreaga zonă central-estică a oraşului şi drumul comercial de pe Valea Bistriței și Valea Siretului.
Acesta ar fi fost adăpost și pentru cei cei care făceau parte din corpul de pază al Curţii domneşti. Printre dărâmături, în ultimul strat arheologic, cercetătorii au descoperit un dinar emis la 1517 de Ludovic al II-lea al Ungariei, motiv pentru care s-a presupus că edificiul numit astăzi „Casa domnească“ a fost distrus în vremea Voievodului Ştefăniţă (1517-1527) sau în prima domnie a lui Petru Rareş (1527-1538). Ansamblul Curții Domnești din Bacău este împrejmuit de un gard de zid și piatră de munte, și o intrare monumentală tot din zid, cu porți simple din lemn.
Biserica romano-catolică „Sfântul Nicolae”
Situată în fața Pieței Centrale, Biserica romano-catolică „Sfântul Nicolae”este, de asemenea, un monument de arhitectură ce datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Istoricii consemnează că până în iunie 1676 a fost construită și dată în folosință o mânăstire consacrată Fecioarei Maria, lângă zona de vărsare în albia principală a Bistriței, a debitelor de apă folosite de localnici pentru morile care măcinau grâul. Localizarea ar corespunde cam pe unde funcționează în prezent Direcția Sanitar Veterinară Bacău, pe Str. Bucovinei, unde era și Cimitirul Catolic.
Albia canalului era adâncită prin prestația oamenilor, una dintre morile de apă fiind în proprietatea și folosința Episcopiei Catolice. În volumul „Bacău, istorie adevărată”, profesorul Dumitru Zaharia consemnează:„Vinovatul principal al inundațiilor din iunie 1676, care a determinat dispariția celei mai vechi biserici catolice de aici a fost arhiepiscopul de Marcianopoli, Parcevich, care a adus modificări în structura morii, prin instalarea unei a treia roți.
Fapt ce a provocat blocarea cursului de apă și revărsarea debitului cu mult sporit din cauza ploilor abundente. Șuvoiul a distrus mânăstirea catolică, sediul episcopatului de acest rit, moara Episcopiei Catolice, și a provocat multe pierderi materiale și suferință locuitorilor acestei așezări umane.” Martorul ocular Toploczai, scria: „Mânăstirea toată distrusă zace în apa râului. A rămas locul curat”. Biserica romano-catolică „Sfântul Nicolae” a fost construită în anul 1841, pe cheltuiala enoriașilor și cu un ajutor de 1000 de florini, oferit de împăratul de atunci al Imperiului habsburgic, Frantz Iosef al II-lea al Austriei. A fost consacrată în anul 1846, fiind sfințită de episcopul Paul Sardi.
A suferit ample lucrări de restaurare la începutul secolului XX. Turla edificiului este de formă cilindrică, așezată în partea de apus, deasupra pridvorului. Ornamentul exterior al pereților și turlei este format din figuri geometrice incizate: dreptunghiuri, pătrate, linii orizontale. În ziua de 31 octombrie 1929, a fost dezvelit un monument, înfățișând pe Sfîntului Francisc de Assisi, în partea stângă a bisericii. În dreapta se află statuia Sfântului Iosif. În 1934, biserica avea 300 enoriași.
Pictura a fost realizată în anul 1936, de către pictorul băcăuan Constantin Ionescu. Avea să fie distrusă iremediabil 4 ani mai târziu, de cutremurul din 1940, fiind înlocuită după ce au început ample lucrări de restaurare. Cutremurul din 1977, avea să producă daune și mai mari, fiind salvată de la prăbușire datorită grosimii zidurilor sale, care în unele locuri atinge 1,5 metri. A fost consolidată și renovată complet. Parohia „Sfântul Nicolae” este cea mai mare şi cea mai veche parohie romano-catolică din Bacău. În 1987, este dat în folosință, Sediul Decanatului Romano-Catolic de Bacău.
În ziarul de mâine, de „Sfântul Dumitru”, puteți citi un articol cu părintele Ioan Pleșcău, parohul bisericii„ Sfântul Dumitru”, de la Narcisa. (Va urma… Piața veche).
