De la ora 14.00, Consiliul Local Onești se întrunește astăzi în ședință ordinară, pe ordinea de zi fiind peste 10 proiecte de hotărâre. Rectificarea bugetului local pentru acest an și modificarea Hotărârii Consiliului Local privind acordarea unui sprijin financiar de la bugetul local pentru unități de cult din municipiu, ce aparțin cultelor religioase recunoscute în România sunt proiectele de hotărâre ce deschid această ședință.
În atenția consilierilor locali oneșteni se află Regulamentul privind modalitatea de acordare a locuințelor sociale aflate în proprietatea municipiului Onești dar și aprobarea listei de prioritate pentru 2017 în vederea repartizării prin închiriere a acestor locuințe.
Un proiect important al acestei ședințe este cel privind completarea Anexei nr. 5 – Lista de inventar a componentelor sistemului de apă și canalizare aparținând domeniului public al municipiului Onești la Hotărârea Consiliului Local nr. 77 / 30 mai 1917 privind stabilirea modalității de gestiune, a delegării gestiunii serviciului de alimentare cu apă și canalizare către RAJA SA Constanța.
Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi se află și aprobarea Nomenclatorului rețelei stradale a municipiului și a listei de prioritate pentru atribuirea în folosință gratuită a unor spații pentru sediu sau alte activități persoanelor juridice, preluarea unui imobil din administrarea Școlii Gimnaziale „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” în administrarea Consiliului Local Onești.
De asemenea, consilierii locali oneșteni vor decide asupra preluării unor bunuri imobile din administrarea Serviciului Județean de Ambulanță Bacău în administrarea Consiliului Local Onești, a atestării unui imobil la domeniul privat al municipiului și darea acestuia în folosință gratuită Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Odată cu modificarea inventarului cu bunurile ce alcătuiesc domeniul public al municipiului, se va aproba darea în folosință gratuită Centrului școlar de educație incluzivă nr. 2 Comănești a unui spațiu situat pe strada 8 Martie, nr. 22 . Menționăm că toate proiectele de hotărâre sunt inițiate de către Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești.