5 noiembrie 2024

La Agricola, ouăle produse în Ferma Lumina se văd cu alți ochi

Grupul industrial din Bacău a lansat în premieră europeană ouăle cu luteină, benefice pentru sănătatea vederii, și în premieră națională ouăle cu Omega 3, care ajută la menținerea sănătății inimii

Agricola Grup, din Bacău, revoluționează piața ouălor de consum prin lansarea a două produse obținute în ferma sa din comuna Lumina (Constanța) și pe care le-a denumit sugestiv „Ouă Ochioase” (ouă cu luteină) și „Ouă Inimoase” (ouă cu Omega 3). Evenimentul a fost marcat oficial la mijlocul acestei săptămâni și consemnează, practic, o premieră europeană în cazul ouălor cu luteină și o premieră națională în cazul ouălor cu Omega 3. Cele două produse „diferențiatoare” – cum le numește compartimentul de marketing al Grupului – sunt rodul unor proiecte de cercetare asiduă care au durat patru ani, iar produsele au fost testate și confirmate și pe un lot de aproape 40 de voluntari.



Pe malul Lacului Sutghiol, din Constanța, mai exact în comuna Lumina, Grupul Agricola a început de aproape zece ani o afacere care va marca profund obiceiul de alimentație al oamenilor. O fermă avicolă aflată, practic, în ruină, preluată de compania din Bacău, devine pe zi ce trece un veritabil pol de materializare a unor cercetări științifice, susținute cu mult efort financiar, dar care promit standarde ridicate în industria de profil. Ferma Avicola este astăzi un veritabil șantier, dar în care natura și tehnologia avansată își dau deja mâna, iar rezultatele sunt de excepție. Acum două zile am văzut acolo mândrețe de găini ouătoare, crescute în baterii concepute după ultimele standarde impuse de Uniunea Europeană, dar și tehnică IT care măsoară fiecare parametru din mediul ambiant, din hrana păsărilor, din apa pe care o beau, din tot ceea ce poate influența viața înaripatelor. Poate și mai impresionant pentru ochii noștri, ai vizitatorilor străini de acest domeniu de activitate, a fost blândețea păsărilor care trăiesc unde vor, adică în adăpost, dar și afară printre pomii fructiferi abia plantați de îngrijitorii lor.

„La Ferma Lumina – spune directorul general al complexului, Vasile Bunduc – sunt îngrijite mai mult de 20.000 de găini ouătoare, de la care pe mesele românilor ajung într-un an 55 de milioane de ouă. La malul mării tradiția creșterii găinilor are mai mult de 40 de ani, dar acum această activitate a intrat într-o fază nouă, real superioară”

De ce ouă cu luteină sau cu Omega 3

În termeni mai sofisticați, noul sortiment de Ou Ochios, de exemplu, este îmbogățit în xantofile (pigment care se găsește în plante, alături de clorofilă și de carotene și care colorează, toamna, frunzele în galben-roșcat) – nutrienți protectori ai ochiului.
Dar, despre aportul unor alimente precum cele lansate pe piață de Grupul Agricola ne-a vorbit, în ferma Lumina, chiar nutriționistul Lygia Alexandrescu. Oul – spunea doamna doctor – este un aliment cu mari calități nutriționale. Conține două elemente pe care corpul uman nu le furnizează. Omega 3 este foarte important pentru sănătatea cardio-vasculară, pentru sănătatea mușchilor și oaselor la toată lumea. Omega 3 este importantă pentru copii, de la vârsta de doi ani, la care aportul trebuie să existe în dietă diversificată, până la persoanele în vârstă. Omega 3 este foarte importantă în tratamentul pentru colesterol și trigliceride. Iar luteina este la fel de importantă pentru sănătatea omului. „Nu a existat, până acum, o preocupare pentru furnizarea acestui nutrient important în sănătatea oculară, în lupta împotriva degenerescenței maculare – a precizat Lygia Alexandrescu. Ea trebuie consumată, însă, sub formă de aliment. Iar acest aliment este oul îmbogățit cu luteină”.

Un om sănătos care are un nivel de colesterol normal – am aflat de la specialista în nutriție -, trebuie să mănânce trei ouă cu Omega 3 pe săptămână (oul, ca aliment, vine și din produse colaterale). Oul trebuie doar fiert (nu prăjt), până capătă consitență între moale și tare (oul „cleios”). Așa devine ușor pentru organism, absorbabil. Dar, persoanele care fac mult sport și au un nivel normal de colesterol pot consuma în fiecare zi un ou.

Avicola Lumina a aplicat, de exemplu, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (IBNA) Balotești și cu societatea Hofigal, proiectul „Producerea unui nou sortiment de ou cu impact în menținerea sănătății consumatorilor prin calitățile sale nutriționale îmbunătățite pe cale naturală”, finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), o instituție publică a Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

Boierie: găini hrănite cu semințe de lucernă sau de struguri roșii

Luteina – spun specialiștii care au coordonat proiectele de îmbogățire a ouălor de la Avicola Lumina – are un efect demonstrat științific în reducerea riscului de boli oculare asociate cu înaintarea în vârstă (cataractă, degenerescență maculară), menținând o vedere bună. Ouăle cu luteină sunt obținute de la găini hrănite cu un mix de furaje care conțin lucernă. Pentru noi, nespecialiștii, a fost distractiv să aflăm că lucernă pot consuma cât vor și oamenii, dar degeaba, pentru că nu au capacitatea naturală a găinilor, dată de niște enzime, de a reține luteina în propriul corp și de a o repartiza unde trebuie, la găini în viitorul ou.

În schimb, acizii grași Omega 3 sunt esențiali pentru sănătatea inimii, fiind demonstrată proprietatea lor de a reduce riscul unui infarct miocardic, prin reducerea trigliceridelor din sânge. Corpul uman nu poate produce în mod natural acest acid gras, astfel încât este nevoie să îl obținem din surse externe. Ouăle Inimoase sunt obținute în mod integral natural, prin hrănirea găinilor ouătoare cu semințe de in și de struguri și cu cereale, toate surse bogate de Omega 3.

După ce am aflat cam ce mănâncă minunatele înaripate pentru a ne da nouă ouă îmbogățite, le-am privit cu alți ochi și le-am îndrăgit cu altă inimă.

Toată România mănâncă ouă de Agricola numai de la Lumina

Avicola Lumina este linie de business a Grupului Agricola, specializată în recoltarea, sortarea, marcarea și ambalarea ouălor proaspete pentru consum. Cu o cotă de 6% din cifra de afaceri a grupului, Avicola Lumina deține 18 hale de găini ouătoare, dispuse pe o suprafață de 20 de hectare, hale modernizate în anul 2012, cu investiții semnificative, pentru a răspunde exigențelor Uniunii Europene privind spațiul de mișcare și gradul de libertate al fiecărei păsări. Capacitatea de producție a ouălor pentru consum a ajuns la 75 de milioane pe an, iar sortarea și ambalarea acestora se face la o capacitate de 45.000 de ouă pe oră, cu cea mai nouă generație de echipamente. Hrana păsărilor este asigurată integral în fermă, aceasta producând nutrețurile necesare după un rețetar propriu.

De toate acestea se ocupă un cercetător înnăscut, un specialist făcut pentru avicultura ajunsă la acest nivel. El este Vasile Bunduc, Adi – pentru cei apropiați, doctorand în domeniu, moldovean de felul său (chiar cu buletin de Bacău), dar de câțiva ani buni constănțean. Știe tot despre găini, de când acestea erau în faza de dinozauri.

În hala în care ouăle trec printr-o mulțime de operațiuni până la ambalare, a pus pe un roll-up de pe care am reținut: „ouăle ne fac deștepți”, „ouăle ne îmbunătățesc vederea”, „ouăle ne ajută inima”, „ouăle ne fac mai frumoase”, „ouăle ne dezvoltă mușchii”. Și, tot acolo, am aflat că oul a fost primul, nu găina, pentru că ouăle au apărut încă de pe vremea dinozaurilor, pe când dinozaurii s-au făcut găini mult mai târziu. Iar cine vrea amănunte, să facă o vizită în ferma de la Lumina.

„Agricola are șansa unui colectiv harnic, modest și inspirat, pasionat pentru lucrul bine făcut, dar și pentru inovație. Exemplul colegilor mei de la Avicola Lumina vine acum, practic, să confirme aceasta, sub conducerea colegului nostru Vasile Bunduc, cel care coordonează activitatea a 114 salariați. Noi punem accent pe inovație, iar aici, la Avicola Lumina avem unul dintre cele mai bune exemple”

Grigore Horoi, președintele Grupului Agricola Bacău




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri