La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Postului de Poliţie Mărgineni au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier pe DN 2G.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 40 de ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe Dn 2G din localitate, a acroşat un autoturism condus din sens opus de o femeie de 50 de ani, din Bacău.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, acesta a indicat pentru bărbatul de 40 de ani, valoarea de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat , iar în cazul conducătoarei auto, rezultatul a fost negativ.
Ambii au fost conduşi la Spitalul Judeţean Bacău, unde li s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor a rezultat că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.