Stiinta Bacau a trecut cu un dublu 3-0 de CSM Lugoj si se pregateste de faza a doua a play-off-ului
Fara probleme
Stiinta Bacau isi continua parcursul fara gres care ar trebui sa-i aduca cel de-al treilea titlu de campioana a României la volei feminin. In prima faza a play-off-ului, studentele au eliminat pe CSM Lugoj dupa o dubla victorie cu 3-0, ambele confruntari desfasurându-se in Bacau, in cea de-a doua jumatate a saptamânii trecute. Joi seara, elevele lui Florin Grapa si Melu Manta s-au impus la 14, 16 si la 12, pentru ca vineri dupa-amiaza, evolutia scorului pe seturi sa fie urmatoarea: 25-21, 25-9 si 25-17.
Trei din cinci
In semifinale, Stiinta va intâlni pe CSM Bucuresti, care a trecut in faza precedenta de Medicina Târgu-Mures cu 3-0 si 3-1. Pentru a accede in finala, Stiinta va trebui sa obtina trei victorii din cinci meciuri, primele doua confruntari fiind programate in Bacau pe 25 si 26 martie. A treia partida va avea loc pe 31 martie, la Bucuresti, locatia ce va gazdui si cel de-al patrulea joc, in cazul in care finalista nu se va cunoaste dupa primele trei partide. Daca cele doua formatii se vor afla la egalitate dupa patru jocuri, intâlnirea decisiva se va desfasura in Bacau, pe 5 aprilie.
Dinamo – sigur, Tomis – probabil
Daca prima semifinala a campionatului, cea dintre Stiinta Bacau si CSM Bucuresti este batuta in cuie, in schimb cealalta semifinala figureaza cu titlul de probabilitate: Tomis Constanta – Dinamo Bucuresti. Dinamo si-a asigurat prezenta in faza a doua a play-off-ului dupa doar doua meciuri, ambele câstigate in fata Unicului Piatra Neamt: 3-2 acasa si 3-0 in deplasare. Cea de-a patra semifinalista se va decide intre Tomis Constanta si CSM U Craiova, primele doua jocuri fiind amânate, la solicitarea constantencelor, pe 23 si 24 martie.
Dan Sion
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.