Sediul Arhivelor Naţionale din Bacău a găzduit în acest început de săptămână lansarea volumului „Moldova bisericilor de lemn. Album de reportaj” semnat de către jurnalista ieşeană Otilia Bălinişteanu.
Marţi, 10 octombrie, beneficiind de mise-en-place-ul unei expoziţiii de documente vechi ce vorbește despre istoria modernă a Bacăului, ampla lucrare documentară ce a văzut lumina tiparului în acest an la Editura „Trinitas” a fost prezentată băcăuanilor într-un eveniment moderat de către Mihaela Chelaru, directorul Arhivelor Naţionale Bacău.
Despre carte şi autoarea sa au vorbit pr. Nicolae Dascălu, consilier patriarhal şi director al publicaţiilor Lumina, şi prof. Vilică Munteanu, preşedintele Asociaţiei Generale a Arhiviştilor din România, Filiala Bacău.
„Această operă literară nu este doar un album de specialitate, ci este o carte vie. Biserica dintr-un sat reprezintă sufletul comunităţii respective. Ca să surprinzi viaţa spirituală a comunităţii respective, trebuie să vezi şi biserica, şi casele oamenilor, şi sufletele oamenilor, şi sufletul păstorului duhovnicesc de acolo”, a menţionat pr. Nicolae Dascălu în prezentarea sa.
Volumul prezintă, sub forma reportajului clasic, un număr de 185 de biserici de lemn, monumente istorice răsfirate pe tot cuprinsul Moldovei. Dintre acestea, 45 de lăcaşuri de rugăciune prezente în volum se află în judeţul Bacău.
„Fiecare bisericuţă prezentă în carte îşi are povestioara ei. Meritul autoarei, care este şi gazetar, este acela că a ştiut să transmită informaţie bogată în câteva cuvinte, captivându-l pe cititor”, a subliniat prof. Vilică Munteanu.