“Tristă zi” a fost marți 10 octombrie pentru spiritualitatea culturală oneșteană, care a pierdut pe poetul Gheorghe Izbășescu. Născut la 8 septembrie 1935 într-o localitate din județul Argeș, el a urmat cursurile Liceului “Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, înscriindu-se apoi la Facultatea de Filologie a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Întrerupând pentru o perioadă cursurile universității ieșene, a absolvit această instituție în 1970, la vârsta când avea 35 ani. Ajuns pe meleagurile trotușene Gheorghe Izbășescu a început cariera didactică în satul Viișoara (1962 – 1965) și a continuat-o la Oituz, până în anul 1973.
După ce a fost profesor timp de doi ani (1973 – 1975) la Liceul Industrial de Chimie (actualul Colegiu Tehnic “Petru Poni”), din 1975 a devenit titular al catedrei de creație literară a Casei Pionierilor Onești (care, după evenimentele din 1989 poartă denumirea Clubul Elevilor “Alecu Aslan”). Aici a organizat un puternic cenaclu literar (“Zburătorul”), a realizat două antologii cu tinerii care s-au remarcat la acest cenaclu și a activat până la pensionare, în 2005 (fiind mulți ani director al Clubului Elevilor Onești) .
Inițiator de reviste de cultură și a unui cenaclu literar, prezent la numeroase evenimente culturale , fondator al Ligii Culturale “Zburătorul”, poetul Gheorghe Izbășescu a creat o rezonanță deosebită numelui său și prin opera sa literară. El a câștigat în anul 1984 Concursul de debut al Editurii Albatros (cu volumul “Viața în tablouri”).
Gh. Izbășescu este autorul a mai multe volume de versuri (“Garsoniera 49”, “Ulise al orașului”, “Melodrama realului”, “Ansamblul de manevre”, “Cântece de mântuire”, “Muza din tomberon” – unele din acestea fiind reeditate de mai multe ori) dar și a cărții de proză “Salonul de vară”. Considerat de critica literară “poetul fără vârstă” (el fiind alăturat “generației optzeciste”), a scris o poezie “înclinată ceremoniilor lirice”- “Câtă vreme nu reușim măcar să ne menținem / sufletul în forma –n care / ni l-au născut mamele / zadarnic încercăm să-i cunoaștem naturii / părți din biografia-i plină de plânsuri / De ce neînțelesurile nu sunt decât / o alcătuire a limbii ? {i nu darul / de –a crește ca rezultat al experienței!” Criticii literari au remarcat faptul că “formula lirică a lui Gheorghe Izbășescu constă în placarea mitului peste cotidian, poetul inscripționând că “nu numai o cetate poate să-și aibă epopeea ei ci și un om / cetățeanul cetății, cel simplu, pierdut în mulțime”.
Ca președinte timp de mai mulți ani a juriului Concursului național de proză “Radu Rosetti”, organizat de Biblioteca Municipală Onești scriitorul Gheorghe Izbășescu (membru al Filialei Pitești – Argeș a Uniunii Scriitorilor din România), îndemna mânuitorii condeiului “să fie ancorați în realitate, lăsați singurătatea, fulgii și picăturile de ploaie, creați personaje!”
Dispariția omului de cultură Gheorghe Izbășescu lasă un gol spațiului cultural moldav, el bucurându-se în timpul vieții de aprecierea scriitorilor băcăuani. Astfel, în timp ce Cornel Galben l-a considerat “scribul ce în permanență revine asupra textului”, criticul literar Petre Isachi a notat: “Gheorghe Izbășescu, eternul nostru erou, ce și-a creat rădăcini în Onești, e un norocos fiind «adoptat» de această localitate! El a eternizat într-un fel Oneștiul și a adus un «modus vivendi» de a fi al orașului, pe care numai artiștii știu în ultimă instanță să-l transmită.”
