15 noiembrie 2024

Handbal feminin / Liga Nationala: O floare pentru primavara

CSM Bacau – HCM Roman 26-22 (13-10)

Si cu o floare se poate face primavara. Fara victorie in decurs de o luna, handbalistele bacauane au obtinut duminica rezultatul care le ridica din nou la soare, deasupra liniei retrogradabile. Cu sabia deasupra capului si fiori de gheata dati de locul din clasament, CSM-ul a transat derby-ul cu HCM Roman si a trecut astfel la un punctaj alcatuit din doua cifre, apropiat de grupul echipelor cotate printre favorite la mentinerea in esalonul de elita.



Joc crucial

Dupa patru infrângeri consecutive, jucatoarele pregatite de Gabriel Armanu si Gabriela Manea s-au prezentat la Sala Sporturilor pentru un examen de totul sau nimic. Tabela a fost deschisa de Matei (‘2), iar scorul a mers pe muchie de cutit pâna spre jumatatea rundei inaugurale (3-1 ‘6, 3-3 ‘7, 5-4 ’11, 7-5 ’14). Shutska (9-6 ’16) si Busuioceanu (10-7 ’18) au marit pentru prima data avansul la trei lungimi, in timp ce oaspetele au profitat de o ploaie de trei eliminari rapide in tabara adversa si au revenit pâna la 10-9 (’23).

Serie de forta

Pe un final de repriza incins, handbalistele bacauane au inceput sa-si construiasca din nou bagajul de siguranta. 11-9 si 12-10 ("dubla" Lazar), respectiv trei lungimi distanta la pauza dupa ce Simion a recuperat si a inscris dintr-o minge respinsa de Polocoser la aruncarea expediata de Toma sub amenintare de joc pasiv. De la +3 (14-11 ’33) a demarat si recitalul bacauan concretizat printr-o serie de cinci goluri consecutive pentru o desprindere impresionanta: 19-11 (’40).

Eliminari cu carul

Chiar si cu un avans de opt goluri, meciul nu a fost insa lipsit de emotii. Pas cu pas, HCM Roman a revenit la distanta pauzei: 21-18 (’52). Un moment psihologic rezolvat de Mihaela Chereches, care a reusit sa inscrie cu toate ca Bacaul juca in patru contra sase. De altfel, CSM-ul a evoluat de trei ori in dubla inferioritate si a totalizat nu mai putin de 11 eliminari de doua minute. Pentru Roman, arbitrii au dictat noua penalizari temporare si descalificarea capitanului Carmen Stoleru (’53), la scorul de 22-19 (’53).

Final linistit

Inaintea ultimelor cinci minute, CSM Bacau s-a intins la 24-19 si a detinut controlul finalului de joc: 25-20 (’58), 26-21 (’50). Gazdele si-au luat astfel fata de infrângerea din tur (26-30) si au prins aripi in lupta pentru mentinerea in Liga Nationala.
CSM Bacau: Parkhomenko, Sintamarean, Croitoru – Chereches (7, 5×7 m), Shutska (4), Lazar (3), Simion (3), Szabo (2), Busuioceanu (2), Matei (2), Toma (1), Krumova (1), Amoagdei (1). Antrenori: Gabriel Armanu, Gabriela Manea.
HCM Roman: Polocoser, Visan – Iuganu (6), Agrigoroaei (5), Garipova (3), Horobet (3), Stoleru (3), Gherman (2). Antrenor: Cornel Badulescu.

Alte rezultate: SCM Craiova – Cetate Deva 33-25, HCM Baia Mare – CSM Ploiesti 26-24, HC Dunarea Braila – "U" Neptun 39-29, CSM Bucuresti – "U" Cluj 28-31; 7 martie: HC Zalau – Otelul Galati; 13 martie: Corona Brasov – Oltchim.
Etapa urmatoare (10 martie): CSM Bucuresti – SCM Craiova, "U" Cluj – Corona Brasov, HCM Roman – HC Zalau, Otelul Galati – Dunarea Braila, "U" Neptun – HCM Baia Mare, CSM Ploiesti – Cetate Deva. Meciul Oltchim – CSM Bacau se va desfasura pe 26 martie.

Dana Popa


O scurta pauza

Patru zile libere pentru handbalistele bacauane dupa victoria cu HCM Roman. Pauza scurta este posibila in conditiile in care Liga Nationala se va intrerupe dupa etapa programata la sfârsitul acestei saptamâni. CSM Bacau intra mai repede intr-o minivacanta pentru ca ar trebui sa joace in deplasare la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea, meci care a fost insa reprogramat pentru sfârsitul lunii in conditiile in care calendarul "galacticelor" este extrem de incarcat pe plan intern si international. Astfel, handbalistele bacauane au timp sa se bucure dupa succesul cu Romanul si sa pregateasca in liniste urmatorul joc acasa, cu "U" Cluj (31 martie). "Rezultatul cu HCM Roman este important atât in ceea ce priveste situatia din clasament, cât si moralul echipei. Ne bucuram ca am reusit sa le oferim un martisor frumos suporterilor si tuturor celor care sunt alaturi de noi si ne sustin neconditionat", a declarat antrenoarea Gabriela Manea. (D.P.)




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014