Un magazin din comuna Livezi a fost călcat de hoţi,la sfârşitul săptămânii trecute. Spargerea s-a dat pe timpul nopţii, în jurul orei 2.00, iar toată acţiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere video.
Pe imagini se vede cum doi indivizi, care au feţele acoperite, sar gardul, sparg lacătul de la uşa de acces şi ajung în interior de unde sustrag rapid 40 de cartuşe de ţigări, deschid şi casa de marcat, însă nu găsesc decât mărunţiş, după care părăsesc locul faptei.
Furtul, care a durat doar două minute, a fost descoperit dimineaţă de o angajată, care a sunat imediat la 112.
În urma sesizării, poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului, au ridicat imaginile şi continuă ancheta pentru identificarea şi prinderea suspecţilor.
Paguba în acest caz este de circa 5.000 de lei.