Bannere diferite pentru mobil și desktop
Bannere diferite pentru mobil și desktop
23 noiembrie 2024

Cardinalul Leonardo Sandri, oaspetele comunităţii catolice din Bacău

Parohia romano-catolică din Tărâţa, comuna Pârjol, a fost, joi, 28 septembrie, în mare sărbătoare, când credincioşii s-au rugat şi au mulţumit lui Dumnezeu Atotputernicul, pentru lucrurile minunate săvârşite în parohia lor.

Cu această ocazie, a fost prezent între ei Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Eminenţa Sa fiind reprezentant al Vaticanului, al Papei Francisc, care a dorit să ajungă şi la creştinii din periferie. Cardinalul a fost însoţit de Monseniorul Miguel Maury Buendía, nunţiul apostolic în România şi Republica Moldova, ambasador al Vaticanului la Bucureşti, cât şi de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, şi de Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi.



„Revarsă Doamne binecuvântarea Ta asupra noastră”

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare la Biserica „Naşterea Sfintei Fecioare Maria”, de sute de credincioşi din toate parohiile catolice din zonă, de copii şi tineri, îmbrăcaţi de sărbătoare, în costume naţionale.

Mesajul de bun venit a aparţinut preotului paroh Mihai-Daniel Bitiuşcă, după care Cardinalul Leonardo Sandri, reprezentantul Vaticanului şi trimisul special al Papei Francisc, a ţinut să se adreseze celor prezenţi la sărbătoarea din Parohia Tărâţa, unde, în anul 2004, cu ajutorul financiar oferit de pr. dr. Iosif Antoci, fost vicar în Parohia Pustiana între anii 1994-1996, şi cu susţinerea enoriaşilor, paroh fiind pr. Valentin Ciceu, sub directa îndrumare a pr. Toma Encuţă, atunci paroh de Săbăoani, s-a ridicat şi sfinţit noua biserică şi casa parohială.

În toamna anului 2016, considerându-se necesară o renovare a bisericii la interior şi exterior, precum şi izolarea ei, s-au început lucrările, ele continuând şi în 2017 cu pavarea curţii bisericii, izolarea termică a casei parohiale, precum şi realizarea unui oratoriu dedicat copiilor şi tinerilor în mod special, situat la etajul casei parohiale, din nou cu sprijinul preotului Iosif Antoci, binefăcătorului acestor opere minunate, dar şi administraţiei locale şi contribuţia localnicilor.

La intrarea în biserică Cardinalul Leonardo Sandri a binecuvântat şi a sfinţit lucrările executate, a felicitat şi lăudat întreaga comunitate pentru efortul şi dăruirea depuse în mulţumirea Domnului Isus Cristos.

„Intrând în această biserică am avut impresia că aş fi intrat în Ierusalim, pe Golgota, pentru că imediat m-a impresionat Crucea, Crucea care stă deasupra acestui Altar, amintindu-ne de Domnul Nostru Isus, cel care şi-a dat viaţa pentru fiecare dintre noi, pentru iertarea păcatelor noastre.

Biserica o prăznuieşte pe Sfânta Fecioară Maria, Maica milostivirii ce ne aşteaptă pe fiecare în pribegiile noastre. M-a emoţionat profund tot ceea ce aţi făcut pentru această biserică, pentru Gloria lui Domnului Isus. Sunt impresionat şi bucuros să văd mulţi copii şi tineri, să vă bucuraţi împreună de ceea ce aţi împlinit, prin curaj şi îndemn de la Maica Domnului. Vă aduc cu bucurie binecuvântarea specială de la Sfântul Părinte, Papa Francisc, vă îmbrăţişez şi vă dăruiesc iubirea noastră”, a spus Cardinalul Leonardo Sandri.

În numele comunităţii catolice din Tărâţa şi din judeţul Bacău, a mulţumit pentru vizită, pentru cuvintele frumoase, cât şi pentru binecuvântarea dată, Petru Gherghel, Episcop al Diecezei Romano- Catolice Iaşi, după care înalţii prelaţi şi o parte din credincioşi s-au îndreptat spre satul Cucuieţi, din comuna Solonţ.

„Să intrăm cu bucurie în Casa Domnului”

Cu mult înainte de ora 16.00, la mica biserică din Cucuieţi, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, mii de credincioşi, veniţi din toate comunităţile catolice de pe Valea Tazlăului au venit să-l întâmpine pe reprezentantul Vaticanului, Cardinalul Leonardo Sandri, singurul înalt prelat care a vizitat vreodată aceste ţinuturi.

Împreună cu ei au fost prezenţi şi au participat la ceremonia de Sfinţire a bisericii şi de Consacrarea a Altarului numeroşi preoţi catolici, călugări, membri ai administraţiei locale, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Silviu Pravăţ, preotul ortodox Irinel Cernat.

Ca urmare a faptului că vechea biserică nu mai prezenta siguranţă, la iniţiativa preotului paroh Mihai-Daniel Bitiuşcă şi cu angajamentul şi disponibilitatea totală în susţinerea financiară a proiectului din partea pr. dr. Iosif Antoci, care activează în prezent ca păstor de suflete în Austria, cu sprijinul credincioşilor şi al administraţiei locale, condusă de Eusebiu Alexandrescu, primar al comunei, la începutul anului 2016 au început lucrările de construcţie a noii biserici, fiind finalizată la sfârşitul lunii august, în doar cinci luni, astfel că, a spus preotul paroh, „Dumnezeu a făcut o minune”.

Ceremonia de sfinţire a fost îndeplinită, la rugămintea Excelenţei Sale Episcop Petru Gherghel, de Cardinalul Leonardo Sandri, după întreg ritualul unor astfel de manifestări: tăierea panglicii, înconjurul bisericii împreună cu naşii acesteia, binecuvântarea credincioşilor cu apă sfinţită.

Într-o atmosferă de mare emoţie, după citirea Evangheliei, Cardinalul Sandri a ţinut un cuvânt de învăţătură, cu îndemnul la speranţă, ascultare şi credinţă întru Domnul Isus Cristos, adresând, de asemenea, mesajul Papei Francisc adresat tuturor celor care s-au învrednicit cu această lucrare.

A urmat Consacrarea Altarului şi sfinţirea Bisericii, iar la finalul Sfintei Liturghii PS Aurel Percă a dat citire Decretului prin care s-a consacrat Sfinţirea Bisericii cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”, cât şi a Decretelor de acordare a Diplomei de Merit preotului paroh Mihai-Daniel Bitiuşcă şi preotului Iosif Antoci, pentru dăruire, hărnicie şi sacrificiu în ridicarea bisericii din Cucuieţi. În acelaşi cadru Cardinalul Leonardo Sandri a dăruit, în numele Sfântului Părinte, episcopului Petru Gherghel, Medalia de Argint al cincilea an al Pontificatului Papei Francisc. La rândul lui, Monseniorul Petru Gherghel i-a dăruit înaltului oaspete de la Vatican o icoană a Maicii Domnului, iar ambasadorului Miguel Maury Buendía o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul.

Lucrările efectuate, sacrificiile făcute, precum şi marea şi solemna sărbătoare din 28 septembrie 2017, la Tărâţa şi la Cucuieţi, vor rămâne şi nu vor fi altceva decât o laudă adusă lui Dumnezeu şi un ajutor mare şi frumos pentru mântuirea omului!



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014