Pentru individ/societate, comportamentul instrumental-rezolutiv are o importanță vitală. El presupune depășirea obstacolelor, ieșirea – fără efecte regretabile – din situații de criză.
Un asemenea comportament nu poate fi gestionat invocând doar instinctul, intuiția, norocul sau rugăciunea. Este necesar ca situațiile critice previzibile (cutremur, furtuni, secetă, inundații, sărăcie, derapajul ființării etc) să fie gestionate prin discursul firesc al unui management al riscului.
Din păcate, România este analfabetă din acest punct de vedere. Varii instituții care ar trebui să trudească pragmatic în această zonă culeg aplauze doar pentru exercițiile demonstrative.
Ferească Dumnezeu de evenimente reale, precum vânticelul nostru de nici 100 km/h. Monstrul Hurricane Irma a avut 300 de km/h, dar efectele sale n-au fost nenorocit-proporționale cu ale vânticelului nostru. Autoritățile mioritice, care n-au zămislit instrumente eficiente de avertizare și de intervenție, au luat poziția fatalistului. Nu putem interzice prin lege vântul, a spus, veșnic-inocent-hahaha, premierul. Habar n-avem de un inventar al nevoilor și potențialelor crize cronice! La ce atitudine rezolutivă să te aștepți?
Ieri, nota bene!!!, a fost „lansată”, cu fast, „Harta serviciilor sociale și de sănătate din județul Bacău”. (Sunt curios cum va fi valorificată!). UNICEF, organism menit să oblojească urgențe în țările amărâte, ne-a ajutat să inventariem nevoile, să le ierarhizăm, a stabilit prioritățile. Ce bucurie, ce noroc pe capul nostru! Parcă am fi papuași!
Armiile noastre de funcționari/politicieni n-au putut realiza asta. Nu cunoaștem nici măcar nevoile cronice ale copiilor; de parcă aceștia ar fi ai altora. Și chiar dac-ar fi ai altora… Nouă nu lipsesc resursele materiale/umane. Ne lipsește sufletul…
