22 noiembrie 2024

Şoc în benzinării. Carburanţii s-au scumpit de două ori în ultimele zile

– carburanţii se tot scumpesc, de la o zi la alta – urmează alte două majorări de preţuri – de la 15 septembrie şi 1 octombrie

La începutul săptămânii, compania OMV Petrom, deţinătoarea celei mai extinse reţele de benzinării de la noi, a majorat cu 4 bani pe litru preţurile carburanţilor la pompă. Nimic neobişnuit, dacă măsura n-ar fi intervenit după ce, cu doar trei zile înainte, deja, modificase în sus preţurile în benzinării.



Explicaţia ar fi creşterea cotaţiilor internaţionale ale produselor petroliere, ca urmare a ravagiilor produse de uraganul Harvey. Fenomenul meteo extrem a oprit un sfert din capacitatea de rafinare a Statelor Unite, fapt ce a consu la creşterea preţului benzinei cu 10% numai într-o singură zi.

Prin urmare, SUA au majorat cantitatae de carburanţi produşi în rafinăriile europene, punând astfel presiune pe piaţa UE, deci inclusiv pe cea din România. Cert e că acum, la benzinăriile OMV Petrom din Bacău, motorina obişnuită se vinde cu 4,60 lei litrul, iar benzina de 95, cu 4,65 de lei/litru.

Prea mari diferenţe nu sunt faţă de prima zi a lunii ianuarie (când s-a decis scăderea TVA de la 20 la 19 la sută, și eliminarea suprataxei de 7 eurocenți pe litru). Atunci, un litru de benzină Standard ’95 costa 4,78 de lei, iar unul de motorină, 4,75 lei.

Specialiştii estimează că aceste scumpiri sunt doar începutul unei serii de majorări de preţuri la pompă. Reamintim că, de la 15 septembrie şi, apoi, din 1 octombrie, sunt programate alte două majorări de preţ la pompă, ca urmare a decizei Guvernului de a creşte accizele la carburanţi.

Se preconizează o scumpire cu 38 de bani pentru fiecare litru de benzină şi motorină, ceea ce, evident, se va adăuga recentelor scumpiri din benzinării descrise mai sus. Interesant de urmărit dacă această decizie va genera creșteri de preț la produse şi servicii.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014