25 noiembrie 2024

Află acum cazurile în care angajatorii ce încalcă legislația muncii pot ajunge după gratii!

În România există reglementări care trimit angajatorul după gratii în cazul în care acesta săvârșește încălcări grave ale legislației muncii, spune un avocat de drept penal.

Codul muncii se aplică atât în cazul salariaților, cât și în cazul angajatorilor și reglementează:
—Raporturile de muncă;
—Jurisdicția muncii;
—Modul în care este realizat controlul aplicării reglementărilor în raporturile de muncă.



Potrivit avocatum.ro, orice angajator care încalcă legislația cu privire la raporturile de muncă, poate primi amenzi contravenționale și pedepse penale în funcție de gravitatea faptelor sale.

Pentru evitarea unor astfel de situații, se recomandă ca începând cu momentul deschiderii unei societăți și pe tot parcursul activității acesteia, angajatorul să se preocupe de aspectele juridice care îi pot influența activitatea societății, sens în care se poate adresa unui avocat, pentru a obține consultanță juridică, informații și recomandări avizate cu privire la cel puțin următoarele aspecte:

—Repercusiuni legale cu privire la împiedicarea controalelor autorităților — angajatorii care se opun controalelor pe care le efectuează autoritățile pot fi pedepsiți cu închisoare de la o lună la un an;
—Angajarea minorilor — de asemenea, folosirea minorilor de către angajatori fără a se respecta condițiile prevăzute de Codul muncii, îi poate aduce pe cei din urmă după gratii;
—Angajarea imigranților ilegali — în condiții neconforme legislației românești poate duce la pedepsirea angajatorilor;
—Cazuri în care angajatori pot fi pedepsiți suplimentar, pe lângă trimiterea după gratii.

Condiții concrete de pedepsire cu închisoarea a angajatorilor români

Legea prevede perioadă maximă de închisoare 3 ani pentru angajatorii care nu respectă legislația muncii, în următoarele situații:

Cazul folosirii pentru diferite activități a imigranților ilegali în România

Concret, pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani poate fi stabilită în cazul folosirii imigranților ilegali în România, în următoarele condiții:

1. Despre aceste persoane se cunoaște faptul că sunt victime ale traficului de persoane;
2. Angajatorii supun aceste persoane la o activitate care le pune viața, sănătatea sau integritatea în pericol.

Dacă, spre exemplu, într-un caz este valabil doar punctul 1 menționat anterior, angajatorul poate primi o pedeapsă minimă de trei luni sau o pedeapsă maximă de doi ani, însă legea prevede și pedepsirea cu amendă în astfel de cazuri, spune un avocat de drept penal.

Atât pentru punctul 1, cât și pentru punctul 2, Codul muncii prevede posibilitatea de aplicare de către instanța de judecată, după caz, a următoarelor pedepse complementare:

—Angajatorul își poate pierde total sau parțial pe o perioadă de 5 ani dreptul de a beneficia de orice fel de ajutor sau subvenție publică sau de orice fel de prestație. În categoria ajutor sau subvenție publică intră și fondurile europene;
—De asemenea, prestațiile, ajutoarele sau subvențiile publice vor fi recuperate parțial sau integral de la angajatorii cărora le-au fost atribuite până la un an înainte de a comite infracțiunea;
—Timp de 5 ani, angajatorului îi este interzis să participe la atribuirea unui contract de achiziții publice;
—Nu în ultimul rând, angajatorilor care au comis infracțiunile menționate anterior la punctele 1 și 2 li se pot închide temporar sau definitiv punctul (punctele) de lucru în cazul în care infracțiunea a fost săvârșită. Pe același raționament, se poate retrânge temporar sau definitiv licența pe baza căreia se desfășura activitatea profesională în cauză.

În plus față de cele menționate anterior, în cazul acestor infracțiuni, angajatorul este obligat prin lege să plătească:

—Remunerațiile pe care le datorează lucrătorilor ilegali, indiferent de natura acestora;
—Sumele totale de bani pe care le-ar fi plătit pentru impozite, taxe și pentru asigurări sociale, în cazul unei angajări legale. La aceste sume se adaugă penalități de întârziere și amenzi administrative;
—Nu în ultimul rând, angajatorul va trebui să plătească sumele de bani corespunzătoare transferului plăților restante în țara în care persoana aflată ilegal în România s-a întors (în mod voit sau a fost returnată).

Există, de asemenea, situații în care angajatorul poate fi trimis după gratii pe o perioadă cuprinsă între 6 luni și 3 ani sau poate să primească amendă:

—Angajatorul nu a luat măsuri legale de securitate și sănătate în muncă;
—În activitatea desfășurată, lucrătorul a fost supus unui pericol ineluctabil de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională;
—Angajatorul nu a respectat obligațiile și măsurile stabilite ce priveau securitatea și sănătatea în muncă;

Cazul în care se încadrează în munca un minor fără respectarea condițiilor legale

Angajatorul poate fi pedepsit penal și în situația în care folosește în diferite activități lucrative un minor care nu a împlinit încă 15 ani și nu dispune în acest sens de acordul părinților.

În condițiile Codului muncii, pentru a putea fi angajat un minor, trebuie ca acesta să fi împlinit cel puțin 16 ani sau 15 ani, însă în acest caz este necesar și acordul părinților.

Pentru încălcarea acestor reglementări, angajatorul poate să primească închisoare pe o perioadă de la trei luni la doi ani sau amendă.

Închisoare pe o perioadă de la trei luni la doi ani sau amendă va primi și angajatorul care folosește un minor în diferite activități lucrative fără să respecte prevederile legale referitoare la regimul de muncă al minorilor.

Alte fapte a căror săvârșire constituie infracțiune

Persoana care, în mod repetat, stabilește pentru salariații încadrați în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut de lege, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală.

Cu aceeași pedeapsă se sancționează și infracțiunea constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.

Tot cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală se sancționează și infracțiunea constând în împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spații, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le folosește în realizarea activității lui profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă.
Toate aceste situații și multe altele pot fi evitate de către angajatorii de bună-credință care, chiar dacă nu sunt actualizați la zi cu informații legislative, pot să apeleze periodic la o casă de avocatură pentru a obține consultanta juridică în toate aspectele ce îi preocupă.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014